Gărâna Jazz Festival merge mai departe! Ediția 2020 va avea loc în luna august

modelmic

 

Cea de-a XXIV-a ediție Garana Jazz Festival, una dintre cele mai importante manifestări de gen din Europa, se va desfășura anul acesta în perioada 6-9 august, anunță organizatorii. Programat inițiat pentru iulie, festivalul a fost reprogramat o lună mai târziu, din cauza epidemiei de coronavirus, fiind de altfel printre puținele manifestări de amploare din această vară din România care nu s-a anulat. La ediția 2020 se vor prezenta în fața publicului personalități ale jazz-ului european, dar și muzicieni de elita ai jazz-ului românesc.

Nu am renunțat nici o clipă să sperăm la reîntâlnirea noastră în această vară sub semnul jazzului, așa că am reconfigurat line-up-ul, astfel încât să vă propunem o ediție 100% europeană!

Concertele vor avea loc pe o singură scenă, cea din Poiana Lupului. Am invitat exclusiv muzicieni europeni, date fiind condițiile restrictive de călătorie din această perioadă. Gărâna Jazz Festival 2020 va găzdui personalități ale jazzului european cu contribuții remarcabile la evoluția jazzului mondial, precum și muzicieni din elita jazzului românesc. Unii dintre muzicieni au mai fost oaspeți ai festivalului, alții vor cânta pentru prima oară aici. Veți putea asculta cele mai noi compoziții ale lor, vă veți putea bucura de diversitatea stilistică a proiectelor și, de ce nu, vă puteți îndrăgosti de muzicieni la prima ascultare”, precizează organizatorii.

Au confirmat până acum prezența la Gărâna Jazz Festival: Rymden (Norvegia, Suedia), David Helbock Trio (Austria), Quadrivium – Markus Stockhausen & Jörg Brinkmann (Germania), Vasko Atanasovski Adrabesa Quartet feat. Michel Godard (Slovenia, Italia, Franța), Edgar Knecht meets Frederik Köster (Germania), Nik Bärtsch’s Ronin (Elveția), iar din România: Marius Pop Band, Emi Drăgoi Group și Van Der Cris.

Organizatorii speră că scena din Poiana Lupului vor urca în această vară și: Shri – The Letter (UK, Norvegia), Dhafer Youssef (Tunisia), Lars Danielsson – Liberetto III (Suedia, Franța), ADHD (Islanda).

Biletele vor fi puse în vânzare pe bilete.ro într-un număr limitat, conform restricțiilor actuale privind numărul de persoane care pot participa la un eveniment în aer liber. Vor exista doar abonamente pentru întreaga durată a festivalului, la prețul de 360 de lei. Abonamentele achiziționate anterior pentru festival rămân valabile pentru perioada 6-9 august, existând posibilitatea ca persoanele care nu pot participa anul acesta să folosească biletul la ediția din 2021 sau de a primi de la bilete.ro un voucher valabil până la 31 decembrie 2021.

foto: Banatul Montan

 

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei