Gemeni, bătuți la petrecerea de aniversare că nu i-au invitat și pe vecini!

ijj

Aniversare cu scandal, aseară, pe o stradă din Reșița unde a fost nevoie de intervenția jandarmilor cărășeni pentru a potoli spiritele.

Un apel la 112 anunța o altercație între vecini, pe strada Turturelelor din Reșița, duminică seara la ora 21:20. Echipajul de intervenție s-a deplasat la fața locului, unde, în urma declarațiilor făcute de persoanele implicate, a reieșit faptul că două persoane, mamă și fiu, i-au agresat pe cei doi frați gemeni, vecinii lor, care își serbau ziua de naștere, pe motivul că au dat muzica prea tare și nu sunt invitați și ei.

Agresorii, după ce l-au lovit cu „pumnii și picioarele” pe unul dintre frați, iar celui de-al doilea i-au „băgat mâna în gât” , au anunțat forțele de ordine, sesizând faptul că au probleme cu vecinii. La fața locului s-a încercat să se ia legătura cu cei care au făcut sesizarea, dar aceștia aveau ușa locuinței închisă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Caraș-Severin, Marius Săndulescu.

Lucrurile nu s-au oprit aici, iar vecinii nu s-au potolit, în jurul orei 03:30, femeia sunând din nou să-și reclame vecinii că tulbură ordinea publică.

Revenind la adresa menționată, jandarmii au constatat că cele sesizate se confirmau, iar cei doi frați au fost sancționați cu 1.000 de lei fiecare și verișorul lor cu suma de 200 de lei.

 

Elena FRANȚ 

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei