„Grația divină“ a liberalilor cărășeni, Valeria Schelean, suspendă și radiază penalii din PNL!

modelmic

Co-președintele PNL Caraș-Severin, Valeria Schelean, a prezentat într-o întâlnire cu presa modificările care au fost aduse statutului partidului, în urma Biroul Politic National al PNL, prima reuniune de acest gen de la alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României și până astăzi. Deputatul liberal a precizat că la nivelul Biroului reunit s-a stabilit care vor fi pașii urmați de partid în cazul în care un coleg liberal va ajunge subiectul unui proces penal sau al unei cercetări judiciare.

În cazul în care împotriva unui membru al PNL va fi dispusă o măsură preventivă, aici intrând cazul arestului preventiv, fie efectiv, fie la domiciliu, persoana respectivă este suspendată din funcţia pe care o deţine în PNL, indiferent dacă vorbim despre o funcție în partid la nivel local, județean sau național. În cazul în care este trimisă în judecată, acea persoană este, de asemenea, suspendată din funcţie.

Cel mai activ demnitar cărășean din zona opoziției, a arătat că în situaţia în care un membru al PNL este condamnat în primă instanţă pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie, este suspendat din calitatea de membru al partidului. „În cazul în care are loc condamnare definitivă a persoanei respective, aceasta îşi va pierde calitatea de membru definitiv, ea va fi radiată”, a specificat Schelean.

Propunerile de modificare a Statutului partidului adoptate în BPN vor fi înaintate Consiliului Naţional al PNL pentru a fi votate, iar apoi acestea vor fi transmise tribunalului. Valeria Schelean a menţionat că s-a discutat şi despre iniţiativa PNL privind simplificarea procedurii de ridicare a imunităţii parlamentarilor, aceasta fiind mult prea greoaie în acest moment.

De asemenea, în ședința BPN s-a mai stabilit ca președinții organizațiilor de femei și de tineret ale PNL vor participa de acum la ședintele executive cu drept de vot, nu doar consultativ, așa cum se întâmpla pînă acum. Propunerea prin care rolul președinților organizațiilor de femei și de tineret nu va mai fi una „decorativă“ se dorește a fi o soluție concretă pentru a promova implicarea mai puternică în deciziile partidului a femeilor și tinerilor.

IMG_0915

De menționat că înaintea conferinței de presă, Valeria Schelean a primit din partea „emisarului pontif“ Matei Mircioane, o diplomă apostolică ce poartă pecetea Vaticanului (foto) și este contrasemnată de Sanctitatea Sa – Papa Francisc, conducătorul Bisericii Catolice. Numele deputatului e trecut la loc de cinste pe acest document, în care se face trimitere la invocarea abundentă a harurilor divine, „invocando abbondanti grazie divine“. Necunoscători ai limbii italiene sau cusurgii din fire, unii dintre jurnaliști au și interpretat lucrarea prin aceea că suveranul pontif ar fi socotit apariția Valeriei Schelean la Vatican încărcată de „grație divinăׂ“. Una peste alta, Schelean a amintit cu această ocazie că a vizitat recent Vaticanul.

 

Aceluiași deputat, redacția Reper 24 îi urează de pe-acum La Mulți Ani, pentru că la ceas de primăvară, pe data de 24 martie, Valeria Schelean va împlini o frumoasă vârstă.

 

Sergiu TABAN

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei