Greii Ministerului Dezvoltării, în frunte cu vicepremierul Daniel Suciu, sosesc în Caraș-Severin la invitația deputatului Luminița Jivan!

modelmic

O pleiadă de reprezentanți ai executivului și specialiști aflați la vârful dezvoltării României vor fi prezenți în zilele următoare în Banatul de Munte!

Vicepremierul și ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Daniel Suciu, însoțit de secretarul de stat MDRAP, Adrian Gâdea, de secretarul general al Ministerului Dezvoltării Camelia Coporan și președintele Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu au răspuns invitației lansate de președintele PSD Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan, de a efectua o vizită de lucru în județul Caraș-Severin.

Joi, la ora 10:00, reprezentanții Guvernului României vor avea o întâlnire cu primarii unităților administrativ teritoriale din Caraș-Severin la care vor fi discutate proiectele implementate de aleșii locali, atingerea obiectivelor cheie de investiții, după care vicepremierul Daniel Suciu și colegii domniei sale vor efectua o vizită în teren la o serie de șantiere aflate în lucru în județ.

„Vizita domnilor vicepremier și ministrul al dezvoltării regionale și administrației publice, Daniel Suciu, a secretarului de stat MDRAP, Adrian Gâdea, a doamnei secretar general Camelia Coporan și a doamnei președinte a CNI, Manuela Pătrășcoiu arată încă o dată importanța pe care Guvernul României o acordă cetățenilor acestui județ și proiectelor de dezvoltare și modernizare implementate prin cele două etape PNDL sau cele de pe CNI, pe care le-am finalizat sau se află în diverse etape de derulare. Îi așteptăm cu un real interes pe colegii noștri specialiști să sosească acasă la noi, în Banatul de Munte, după alte două vizite de lucru ale miniștrilor agriculturii Petre Daea și Transporturilor Răzvan Cuc”, a declarat în avanpremiera acestei vizite, deputatul și candidatul PSD la funcția de eurodeputat, Luminița Jivan.

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei