Guvernul PNL continuă finanțarea investițiilor din Caraș-Severin, indiferent de culoarea politică

a

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a virat ieri, în prima zi a acestei luni, peste 5 milioane de lei către 7 primării din Caraș-Severin, dar și către Consiliul Județean. Suma reprezintă finanțarea unui număr de 8 proiecte, derulate prin PNDL.

Este vorba de administrațiile locale din: Armeniș – 68 de mii de lei, Bozovici – 446 de mii de lei, Buchin – 187 de mii de lei, Constantin Daicoviciu – peste 2 milioane 200 de mii de lei, Reșița – 121 de mii de lei, Băile Herculane – aproape 617 mii de lei, Sichevița – 880 de mii de lei și un proiect al Consiliului Județean, în valoare de 387 de mii de lei.

Contactat telefonic primarul comunei Bozovici, Stoicu Adrian, a declarat pentru Reper 24: „Sunt lucrări executate prin PNDL, finalizate, verificate, după care sunt făcute cererile de finanțare către Minister. Dacă nu mă înșel în cazul nostru este vorba de lucrările la canalizare. Din păcate dacă înainte constructorul aștepta cel mult două săptămâni până la efectuarea plăților, acum banii vin și cu o întârziere de două luni de zile“.

„MLPDA finanțează investițiile, proiectele administrațiilor locale prin mai multe metode: Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL, programele finanțate de UE – POR, POCA, programele transfrontaliere, cum este România-Serbia, proiectele implementate de CNI – Compania Națională de Investiții, programele ANL. MLPDA susține investițiile, finanțând TOATE proiectele comunităților locale de pe PNDL 1 și 2. Condiția este ca lucrările a căror plată este solicitată să fie lucrări de calitate, în conformitate cu proiectele tehnice. Înainte de plăți, se face o verificare pe teren a specialiștilor de la ISC – Inspecția de Stat în Construcții din județele respective. Din momentul depunerii la Minister a solicitărilor de plăți de către o primărie până în momentul plății nu trece de regulă o perioadă mai mare de 30 de zile. Astfel și constructorii au încredere să continue ritmic lucrările. Recent s-a suplimentat Bugetul MLPDA cu 500 de milioane lei pentru finanțarea suplimentară a PNDL“ – a afirmat Horia Irimia, director în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

În afară de Reșița, Armeniș și Băile Herculane, celelalte primării sunt cu primari PSD, la care se adaugă și Consiliul Județean Caraș Severin.

Sursă foto: euractiv.ro

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei