„Guvernul PNL va demara construcția autostrăzii Caransebeș – Drobeta Turnu Severin!“ – afirmă ministrul Marcel Vela

Vela autostrada

În cadrul unei conferințe de presă organizată la Reșița, candidatul la funcția de senator al PNL Caraș-Severin și președintele organizației județene PNL, Ion Marcel Vela, a prezentat într-o sinteză Programul de Guvernare al Partidului Național Liberal pentru perioada 2021 – 2024, intitulat generic Dezvoltăm România.

Programul, extrem de optimist în abordare, inserează previziuni legate de dezvoltarea și creșterea economică, cu un ritm de creștere de peste 6% în anul 2024, o majorare cu peste 450 de miliarde de lei și crearea a 560 de mii de locuri de muncă.

Ministrul Marcel Vela: Programul de Guvernare „Dezvoltăm România“ propus de PNL va avea impact și în zona Caraș-Severinului și a Banatului.

În ceea ce privește spectrul infrastructurii rutiere, ministrul de interne Marcel Vela afirmă că guvernarea liberală a pregătit un plan serios gândit de specialiști, în vederea unirii regiunilor tradiționale ale României prin autostrăzi, drumuri expres și cale ferată de mare viteză prin închiderea coridoarelor pan-europene de transport.

Între cei 970 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres în următorii trei ani, liberalii s-ar preocupa și de un tronson de mare viteză care ar putea include și județul Caraș-Severin, conform celor transmise de ministrul Marcel Vela.

Autostrada Arad – Timișoara – Lugoj – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin, de pe A1 via A6!

Cărășenii vor putea urca mai repede pe autostradă într-un viitor nu foarte îndepărtat, conform cu cele afirmate astăzi la Reșița de ministrul Marcel Vela. Chiar dacă se află într-un stadiu de pre-fezabilitate, studiul specialiștilor în infrastructură rutieră vizează demararea în perioada 2021 – 2024 a tronsonului de autostradă care va lega municipiile Lugoj, Caransebeș și Drobeta Turnu Severin.

Autostrada Drobeta Turnu Severin – Caransebeș – Lugoj va avea o lungime de 142 de kilometri, pentru a cărei realizare guvernul liberal va aloca 6,52 miliarde de lei. La această autostradă se va adăuga coridorul transfrontalier Drobeta Turnu Severin – Calafat, parte din coridorul de conectivitate a proiectelor analizate în cadrul inițiativei celor 3 Mări, în valoare de 3,31 miliarde de lei și o lungime de 72 de kilometri.

Autostrada care va lega A1 de Calafat va urma cursul Drumului European E70 dar concret nu pot să vă dau detalii până la definitivarea studiului de fezabilitate. Sunt alocate sumele necesare pentru proiectul SF și proiectul tehnic iar susținerea acestei autostrăzi este o prioritate pentru Ministerul Transportului și guvernul PNL, în sensul în care autostrada A 6 s-a oprit în centura de la Lugoj de foarte mulți ani iar de la Lugoj la Orșova se circulă în aceleași condiții binecunoscute. Cel mai probabil autostrada se va construi de la Lugoj, pe partea vestică a actualului drum european iar înainte de Caransebeș va traversa zona colinară Zlagna, Valea Timișului, Vălișoara, Ilova spre Rusca Teregova, dar aceste detalii se vor definitiva în funcție de relief și detaliile tehnice ale constructorilor. Se dorește realizarea acestui traseu într-un timp scurt“, a dat asigurări ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela.

Totodată, pe infrastructură feroviară vor fi demarate în următorii trei ani noi lucrări pe rețeaua TEN-T Centrală și Global, care vor include secțiunile Timișoara – Arad – Caransebeș, în valoare de 7,3 miliarde lei și pe zona de sud, Craiova – Caransebeș în valoare de 11,2 miliarde de lei.

Pregătim și un set de măsuri privind sprijinirea revenirii creșterii economice prin programul „Reclădim România“, iar din punct de vedere financiar-bancar vom prelungi amânarea ratelor bancare până la 1 iulie 2021 și vom acorda o eșalonare la plată a obligațiilor fiscale pe o perioadă de 12 luni. De asemenea, pentru IMM-uri vom asigura accesul la finanțare și lichidități pentru companii în valoare de peste 1 miliard de euro. Nu vom lăsa deoparte nici fermierii iar în sprijinul antreprenoriatului rural și al tinerilor fermieri vom veni cu un  buget de 300 de milioane de euro, apeluri deschise din acest an, 2020“, a afirmat președintele PNL Caraș-Severin Marcel Vela, membru în executivul Orban.

Șeful MAI a mai asigurat că guvernul liberal din care face parte nu va tăia nicio pensie persoanelor vârstnice, chiar dacă această temă este extrem de vehiculată în actuala campanie electorală de către contracandidații altor partide.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

7 Comentarii

  1. imoGen

    Actualul PNL (fostul PD-L) au început Transalpina prin 2008 și nu au terminat-o nici azi. Acum vin să ne povestească despre autostrăzi până la Severin … din gură e ușor să le faci pe toate, mai ales în campanie electorală.
    Vela să-și vadă de polițiștii din subordine, care se duc noaptea să negocieze cu Duduienii prin cimitire.

    Raspunde
  2. Iohann Nicolescu

    Asa cum am auzit bla-bla-uri si basme cu Domeniul Schiabil Muntii Semenic va fi aprobat in “urmatoarea” sedinta de guvern tot asa e si cu autostrada asta … .

    Raspunde

Lasa un raspuns lui Gogu Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei