Iarna, bucurie şi speranţă…

modelmic

 

Toamna s-a retras gratios de pe dealurile din jurul Reşiţei, scuturând ultimele frunze galbene si măceșele zgribulite din vârful creangilor golaşe. Noiembrie ne-a iertat în acest an de ploile mocăneşti cernute parcă prin sită; pregătirile pentru decembrie au demarat sub auspicii bune. Ca întotdeauna. Ziua Naţională a fost şi ea una însorită. Dar începutul de decembrie ne-a surprins cu prima zăpadă.

Dintre cele 12 luni ce rotunjesc anul, poate decembrie este cel mai aşteptat; chiar dacă unii dintre noi am lăsat demult în urmă uimirea copilăriei, aşteptăm să se aprindă luminile sărbătorilor. Pe măsură ce ziua se retrage din faţa nopţii, tânjim tot mai mult după lumină. Nu doar după lumina materială ci mai ales cea duhovnicească. Pentru că suntem în plină perioadă a postului. Cel mai uşor şi mai “fain” cum auzeam pe cineva spunând. Fiind presărat cu sărbători, în sâmbete şi duminici se poate consuma peşte. Şi nu puţini sunt cei care se străduiesc. În tăcere şi cu seninătate iau drumul lăcaşurilor de cult pentru a primi hrana sufletească.

Nu e imposibil să îţi trăieşti credinţa. Pentru un creştin, secretul unei vieţi împlinite este prezenţa lui Hristos în viaţa sa, în aşa fel încât în el să trăiască de fapt Hristos: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Ne putem trăi credinţa cu îndrăzneală, datorită faptului că ne-a fost dăruit Duhul Sfânt. El nu este doar un “ghid” care ne oferă informaţii cu privire la drumul spre cer: El este “Duhul lui Hristos”, care a venit să locuiască în fiecare dintre noi. Spiritual l-am aşezat pe Hristos în centrul vieţii noastre.

Dacă astăzi asculţi de Hristos şi ai încredere că puterea Lui te schimbă, atunci eşti exact acolo unde Dumnezeu vrea ca tu să fii. În Împărăţia Lui. În Împărăţia binelui şi a dreptăţii. Îndrumătorii noştrii spirituali sunt părinţii duhovnici. De la parohie sau de unde vrem noi să îi alegem. Cine ascultă de duhovnic ascultă de Dumnezeu. Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Să faci ce spune duhovnicul fără să te împotriveşti ascultării şi fără să murmuri că îţi recomandă să fii mai bun, să te rogi zilnic. Construieşte pe smerenie. A zis duhovnicul aşa? Să fie blagoslovit. De nimic să nu te îngrijeşti de vreme ce faci ascultare. Te vei mântui şi o să mergi în Rai. Dar nu vreau să scriu prea multe. Fiecare are duhovnicul  sau „părintele” său.

Schitul „Înălţarea Domnului” Reşiţa. O oază de spiritualitate. Îşi desfăşoară programul zilnic, după rânduielile cultice. Pe 4 decembrie îl cinsteşte pe Sfântul Ioan Damaschin, autorul unei icoane cunoscute – „Trihirusa” – care împodobeşte lăcaşul de cult. Doritorii pot veni să o cinstească oricând. Programul special pentru această sărbătoare este următorul: 3 decembrie, ora 23.30 – Acatistul Sfântului Ioan Damaschin. 4 decembrie ora 00:00. Sfânta Liturghie. Cuvânt de învăţătură „Viaţa şi opera Sfântului Ioan Damaschin” – ora 1.30 – 1.40.

Pr. Valentin POPOVICI

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Mariana

    ICOANA MAICII DOMNULUI TRIHIRUSA, “Icoana Maicii Domnului cu trei mâini” este numită așa datorită mâinii de argint dăruită Icoanei de Sf. Damaschin în cinstea Maicii Domnului care i-a auzit plânsul și i-a vindecat mâna tăiată de arabi pentru a înceta de a mai scrie poeme Maicii Sfinte. tocmai de aceea scrierile Sf Ioan Damaschin inchinate Măicuței Domnului au rămas nemuritoare.
    “‘Bucură-te Maica Domnului, mâna nevăzută a Presfintei Treimi” – troparul Acatistului Icoanei Maicii Domnului Trihirutsa

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei