Imagini SUPERBE surprinse în Caraș-Severin, la început de primăvară, cu animalele ce zburdă în libertate!

modelmic

Asociația Wild Caraș-Severin a publicat mai multe imagini de-a dreptul superbe cu animalele din munții Banatului.

Un întreg album este dedicat cailor sălbatici din Caraș-Severin, pe care au reușit să îi imortalizeze în mai multe rânduri de-a lungul ultimilor ani. Caii provin de la fostele CAP-uri sau de la exploatări miniere și forestiere abandonate, cei putând de multe ori să îi admire inclusiv din trenul ce circulă pe ruta Anina – Oravița.

„Sosirea primăverii aduce un nou motiv de bucurie echipei noastre. După o scurtă căutare, am găsit zilele trecute o herghelie mică de cai sălbatici. Spre bucuria noastră, am văzut că aceștia au deja primii mânzi. Am încercat să ne apropiem cât mai mult, să savuram experiența la maxim, însă am fost avertizați de mai multe ori să păstram distanța”, explică cei de la Wild Caraș-Severin.

 


Tot pe pagina asociației cărășene pot fi admirate două filmări inedite, în care pot fi văzuți un cerb comun în perioada boncănitului și un căprior, care își face toaleta chiar în fața camerei, spre deliciul privitorilor:

foto & video: Wild Caras-Severin

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei