În sfârșit se votează bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin

a

Așteptat cu sufletul la gură de către primarii cărășeni, bugetul Consiliului Județean va fi votat mâine, într-o ședință extraordinară. Retras la reuniunea consilierilor de săptămâna trecută chiar de către inițiator, Romeo Dunca, bugetul va fi supus votului aleșilor județeni. Motivul retragerii a fost solicitarea a 4 primării din județ de suplimentare a fondurilor de investiții pentru acest an.

În urma alocărilor bugetare, județul Caraș-Severin dispune în acest an de un buget cu aproximativ 10 procente mai mic decât cel de anul trecut. „Sunt bani mai puțini, dar dacă vom fi chibzuiți vom reuși să facem lucrurile bine“ – a afirmat președintele instituției Romeo Dunca. „Voi verifica în permanență cheltuielile, astfel încât să eliminăm hoția și cheltuielile inutile“ a mai precizat domnia sa.

Pe ordine de zi a ședinței de miercuri 7 aprilie sunt doar două proiecte de hotărâre:

1 – Proiect de hotărâre  privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, prevăzută la art.6 alin.(6) din Legea nr.15/2021- a bugetului de stat pe anul 2021, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, pe anul 2021.

2 – Proiect de hotărâre privind repartizarea pe obiective de investiții, propuse a fi finanțate din fonduri externe nerambursabile din partea Uniunii Europene, a cheltuielilor privind elaborarea documentațiilor aferente acestor obiective de investiții, în anul 2021, asigurate din excedentul bugetului local al județului.

După aprobarea bugetului Consiliului Județean Caraș-Severin, fiecare primărie va avea ședințe de consiliu local pentru a distribui aceste sume pentru continuarea proiectele aflate în derulare sau pentru a demara altele noi, necesare comunităților respective.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Johann Nicolescu

    Vai de capu nostru cu Dunca si PNL-pdl-ul asta. Deja este cu mult mai rau decat ca in criza economica din 2008 si acum o sa fie dezastru.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei