Încă o minivacanță: luni și marți sunt zile libere! Mai avem doar 4 libere până la finalul anului

modelmic+editorial

Bucurie mare în rândul românilor angajați la stat după ce au aflat că ziua de luni, 14 august, este liberă, făcându-se astfel o legătură între weekend și ziua de 15 august când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului.

 

Astfel, mâine și marți se stă acasă, salariații români fiind însă din ce în ce mai aproape de finalul fiasco-ului de zile libere.

Din cele 14 zile libere anunțate la început de an, fără a fi luate în calcul aici zilele de legătură, ca cea de mâine, anunțate ca fiind libere pe parcurs, românii mai au doar 4 date în care nu vor fi nevoiți să meargă la muncă:

30 noiembrie, Sfântul Andrei – joi

1 decembrie, Ziua Naţională – vineri

25 decembrie, prima zi de Crăciun – luni

26 decembrie, a doua zi de Crăciun – marţi.

Codul Muncii prevede anual 14 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Romane, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.

Salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

 

 

Diana RADU

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei