INEDIT! Tur ghidat de patrimoniu industrial la Anina! Săptămâna acesta, în cadrul unui proiect deosebit, ajuns la cea de-a IV-a ediție!

modelmic

Locuitorii din Anina, dar și din Caraș-Severin, interesați de trecutul industrial al fostului oraș minier, care are în spate o istorie de peste 240 de ani, sunt invitați la finalul acestei săptămâni să participe la un tur ghidat al patrimoniului industrial din localitate. Evenimentul se va desfășura în cadrul proiectului cultural „Mina de idei Anina” (MdIA), ajuns la cea de-a IV-a ediţie.

De câțiva ani deja, se vehiculează ideea revitalizării orașului Anina cu ajutorul turismului, în special al turismului industrial, o nișă care ia tot mai multă amploare în lume. În cadrul eforturilor depuse în acest sens, se numără și proiectul „Mina de idei Anina”, derulat de un grup de arhitecți din diverse orașe ale României, care vin cu propunerea de a transforma orășelul cărășean într-un adevărat muzeu în aer liber, prin punerea în valoare a clădirilor de patrimoniu industrial.

„În cele trei ediţii desfăşurate până în prezent – 2014, 2015 şi 2016 – acţiunile din cadrul proiectului au fost orientate spre studiul, promovarea şi conservarea patrimoniului industrial din Anina în vederea elaborării unui scenariu de revitalizare teritorială prin valorificarea acestei resurse.

În anul 2018, proiectul MdIA se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural și îşi doreşte să se concentreze pe memoria locală ca instrument de stimulare şi implicare a comunităţii în dezvoltarea unor iniţiative de protejare şi valorificare ale patrimoniului local prin cultură. Astfel, printr-o abordare interdisciplinară (arhitectură, antropologie şi fotografie) şi internaţională (colaboratori din România şi Italia) ne propunem să intrăm în contact direct cu membrii comunităţii din Anina într-un amplu proces de documentare fotografică a memoriei locale printr-o serie de abordări diferite, cu scopul evidenţierii unui nou fir narativ, personal dar şi colectiv, asociat cu experienţa industrială / postindustrială”, arată organizartorii evenimentului, Asociația pentru Patrimoniu Activ – PACT, din Timișoara.

Rezultatele Minei de idei vor fi prezentate într-o serie de evenimente ce vor avea loc vineri și sâmbătă. Iată programul complet al evenimentului:

Vineri, 7 septembrie 2018

19:00 Casa de Cultură din Steierdorf

Expoziție fotografică Pinhole Anina

Ovidiu Micșa

19:30 Casa de Cultură din Steierdorf

Proiecția documentarului „Planeta Petrila” în colaborare cu One World Romania la Școală

Sâmbătă, 8 septembrie 2018

13:00 Sala de Așteptare a Gării din Anina

Expoziție de portrete „Scoate Anina la suprafață”

Paolo Mazzo și Samuele Piccoli

14:00 Gara Anina (punct de plecare)

Tur ghidat de patrimoniu industrial la Anina

19:00 Casa de Cultură din Steierdorf

Expoziție fotografie de arhitectură industrială

19:30 Casa de Cultură din Steierdorf

Proiecții de filme documentare din arhiva Muzeului Cineastului Amator din Reșița

MdIA este organizată în colaborare cu Primăria Anina, Asociația Culturală „Alba Verde” și Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș.

 

AFIS FINAL Print

 

Karina TINCUL

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Geo

    Deci, daca nu suntem din Anina sau Caras-Severin, ci din alte parti ale Banatului sau ale planetei, nu putem participa la tur? Asa reiese din inceputul materialului dvs. De ce ata impolitete la dvs., aproape cel mai prapadit judet din Romania? De ce va separati mai mult decat v-au separat altii?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei