Înfrângere dureroasă. Meciul pe care vrei să-l uiţi cât mai repede! Mergem înainte!

Infrangere

Meciul echipei noastre împotriva echipei Viitorul Pandurii Tg.Jiu, contând pentru etapa a X-a a Ligii 2, nu a reuşit să aducă victoria dorită.

Începutul partidei a fost echilibrat dar, odată cu trecerea timpului, oaspeţii s-au arătat mai insistenţi, lor apaţinându-le prima ocazie de gol, în minutul 7. Jocul acestora s-a dovedit eficient, iar în minutul 11 au deschis scorul prin Astafei, în urma unei nesincronizări în faţa porţii reşiţene. Gazdele au ieşit la joc, dar oaspeţii s-au distanţat la două goluri în minutul 17, prin reuşita lui Pop. Leo Doană a făcut prima mutare, introducându-l pe Velici în locul lui Banac. Un minut mai târziu, la primul atac după primirea celui de-al doilea gol, mingea ajunge pe partea stângă a atacului nostru la Poiană care centrează în faţa careului de 6 m, de unde Ene reia în plasa porţii oaspete, redând speranţa în rândul echipei noastre şi a celor aproximativ 1000 de suporteri prezenţi la stadion. Dorinţa de egalare a rossonerilor s-a concretizat şi în câteva ocazii ale lui Dat (lovitură liberă în minutul 24), Săulescu (minutul 29), Ene (minutul 31) şi Danci (minutul 35). Cu toate acestea, oaspeţii noştri nu au făcut pasul înapoi, din contră, în minutul 40, în urma unui contraatac au reuşit să obţină un penalty, pe care l-au transformat prin Pop, distanţându-se din nou la două goluri.

Repriza a doua a aparţinut, cu mici excepţii, oaspeţilor, care au reuşit să mai marcheze de încă patru ori, prin Astafei, Pop de 2 ori şi Gîrbiţă, stabilind scorul final: 1 – 7.

Este un eşec, dar suntem la jumătatea turului, mai sunt 9 etape şi încă un retur. Este un campionat greu şi trebuie să fim alături de băieţii noştri, de antrenori şi club. Ei sunt cei care ne-au oferit momente frumoase şi pentru acest lucru trebuie să le oferim sprijinul nostru şi să avem încredere în ei. Toţi pentru echipă!

Zimmermann

Echipa rossoneră rămâne cu 12 puncte. Meciul din etapa a XI-a, în compania celor de la FC Argeş este amânat, astfel că următorul meci al echipei noastre va fi tot pe teren propriu, miercuri, 16 octombrie, de la ora 15,00, când vom întâlni Gloria Buzău.

Cristian Lupuţ, antrenorul oaspeţilor a declarat: „Scorul spune cam tot ce s-a întâmplat azi la Reşiţa. Am venit după un eşec acasă, după care mi-a fost foarte greu să motivez jucătorii pentru jocul acesta. Mă bucur că au înţeles ce trebuie să facem. Am pregătit foarte bine acest joc, pentru că ştiam că putem să scoatem punct sau puncte, trebuie să recunosc că nu la un asemenea scor. Asta este fotbalul, mă bucur încă odată enorm pentru echipa mea că au înţeles ce trebuie să facem, au respectat tot ce am pregătit săptămâna aceasta. Avem un nucleu foarte bun de jucători, au revenit şi cei accidentaţi. Mă bucur pentru Astafei şi Pop pentru că aveau nevoie de gol, de această descătuşare. Pregătim etapele următoare cu FC Argeş şi cu Farul. Mă bucur că suntem cu un moral bun şi mergem înainte. Am analizat foarte bine jocul celor de la Reşiţa, asta am cerut jucătorilor să stea sus, de altfel, asta este şi filozofia mea, nu vreau să stau să mă apăr, să aştept să vină adversarul peste noi. Am tratat fiecare joc la fel, trebuie să mergem peste adversar. Astăzi Reşiţa a fost o echipă lentă, păreau blazaţi, puţină oboseală. Am urmărit două – trei jocuri ale Reşiţei în care s-au ridicat la un nivel foarte bun de Liga a II-a. Eu zic că aveţi o echipă foarte bună, un antrenor foarte bun care a demonstrat până acum că rezultatele care le-a avut nu au fost întâmplătoare. Trebuie să aveţi răbdare. Când joci cu o echipă cu tradiţie, cu spectatori, este o motivaţie în plus şi asta am încercat să le transmit şi jucătorilor. Apreciez foarte mult publicul de la Reşiţa, este un public cunoscător de fotbal, au apreciat valoarea noastră, jocul nostru, ţin să le mulţumesc pe această cale şi vreau să le transmit să susţină în continuare echipa favorită. Am gestionat, până acum, situaţia în care ne antrenăm într-o parte (n.r. la Oradea) şi jucăm în altă parte (n.r la Dr.Tr. Severin). La nivelul clubului se doreşte ca, din iarnă, lucrurile să se schimbe, pentru a rămâne într-un loc: la Târgu Jiu sau la Dr.Tr. Severin.”

 Leontin Doană a declarat la finalul meciului,: „Îmi pare rău pentru rezultat. Ne cerem scuze publicului reşiţean. Am stat de vorbă cu băieţii, nu ne explicăm ce s-a întâmplat. Când toţi joacă la fel înseamnă că există o problemă şi trebuie să analizăm foarte bine ce am făcut în această săptămână şi să o rezolvăm. Tot cu aceşti jucători am avut rezultate. În viaţa unei echipe se întâmplă să şi pierzi, dar mă deranjează maniera şi atitudinea cum am pierdut astăzi. Le-am spus că vor veni şi momente grele, când vin şi înfrângerile, dar ăştia suntem şi trebuia să vină şi un asemenea moment, dar prea urât. Am luat multe goluri şi puteam să mai luăm. Când lipsesc doi jucători se simte imediat, mă refer la Ehmann şi Cristea. Am introdus jucători pe care i-am avut în lot, ăştia i-am avut alţii nu. O să analizăm, să vedem unde am greşit, ce s-a întâmplat, pentru că nici dacă ne adunam de pe stradă nu puteam juca aşa în apărare. Au jucat toţi slab, dar în apărare a fost degringoladă mare. Nu au mai ştiut să facă triunghiul defensiv, să facă o diagonală defensivă, să dubleze, le-am explicat şi la pauză dar, când este să fie, se întâmplă rău. Asta este situaţia. Nu avem de unde să aducem în acest moment alţi jucători şi tot noi, împreună, trebuie să o scoatem la capăt.”

CSM REŞIŢA: Cristian ZIMMERMANN – Marian MUSTEŢA, Flavius VLĂDIA, Bruno VASIU, Milorad BANAC (min. 18, Gelu VELICI) – Emanuel DAT, Cristian DANCI (min. 55, Marius COMAN), Cristian POIANĂ, Daniel VĂDRARIU – Dragoş SĂULESCU, Daniel ENE (min. 70, Alexandru CIOABLĂ). Pe bancă au mai luat loc: Adrian HORVAT, Teodor CARAGEA, Gabriel LAZĂR, Lorenzo ACKA.

Miruna MIHANCEA

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Metalu

    Nu e mare lucru că au pierdut…până la urmă accidente de felul ăsta se intampla și la echipe mult mai mari. Problema..marea problemă e că asupra acestui meci planeaza multe și mari suspiciuni, pe care văd că nici un jurnalist local nu le abordează frontal. Mi-ar fi rusine măcar de copii care au fost la meci!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei