„Îngeri pentru suflet“, o nouă asociație umanitară înființată la Reșița pentru copiii nevoiași și familiile acestora!

 modelmic

O mână de mămici, așa cum singure se descriu, au hotărât să înființeze o asociație caritabilă care să aibă în prim planul acțiunilor ei copiii din familiile nevoiașe și micuții care au nevoie de sprijin material. Proiectul a început să funcționeze din perioada în care micuța Teo, bolnavă de leucemie a avut nevoie de sprijin financiar. Atunci, mai multe mămici cu suflet sensibil au decis să treacă de la vorbe la fapte. În ciuda faptului că micuța Teo a ajuns sus pe cer o stea, sufletistele au decis ca acest proiect să continue și să intre în legalitate, înființând Asociația Umanitară „Îngeri pentru Suflet“.

Chiar ieri, la prima acțiune de strângere de fonduri cu vânzare de obiecte, organizată la cunoscutul loc de joacă pentru copii „Kinder Club“ din cartierul Govandari, asociația a reușit să strângă suma de 3020 de lei.

Despre rolul pe care îl joacă Asociația Umanitară „Îngeri pentru suflet“ și următorul proiect care va implica o viitoare deplasare în regiunea Moldova, la Huși, vicepreședintele asociației, Ramona Retezan, ne-a declarat:

„Îngerașii noștrii, începem un drum nou, dăruind bucurie și speranță semenilor noștri. A fost o seară foarte faină, cu oameni frumoși și copii minunați. Ne înclinăm vouă tuturor celor care Dăruiți! Doar împreună suntem mai puternici!

3020 lei am adunat azi datorită vouă!!! Pornim la un drum nou si frumos, iar acesta este doar începutul. Vă promitem că vom fi acolo unde este nevoie de noi, să aducem bucurie și speranță semenilor noștri. Vă ținem la curent cu următoarea noastră acțiune, ca să știți unde merg bănuții dumneavoastră!“, au asigurat mămicile în mesajul pe care au dorit să îl transmită celor interesați de acțiunile lor.

Pentru mămicile care doresc să intre în cadrul Asociației Umanitgare „Îngeri pentru Suflet“, cotizația este de 20 de lei pe lună iar număprul de telefon la care puteți contacta asociația este 0752480694.

Le ținem pumnii acestor doamne inimoase în misiunea lor, una atât ded frumoasă și realizată de suflete curate.

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei