Centrul Militar Județean Caraș-Severin a început înscrierile pentru învățământul militar liceal, postliceal sau universitar

inv militar

Tinerii din Caraș-Severin interesați de o carieră militară se pot înscrie în această perioadă la Centrul Militar Județean Caraş-Severin pentru unul din locurile disponibile pentru învățământul militar liceal, postliceal sau universitar. Tot în această perioadă au loc înscrierile și pentru locurile repartizate MApN în instituții universitare civile (medicină, psihologie, jurnalism, istorie) sau la Academia de Poliție (drept).

Centrul Militar Județean Caraș-Severin, prin Biroul informare-recrutare a demarat activitatea de înscriere a tinerilor și tinerelor pentru învățământul liceal, postliceal sau universitar militar, anul de învățământ 2021-2022”, informează colonelul Ion Pasăre, comandantul Centrului Militar Județean Caraş-Severin.

Înscrierile pentru învățământul liceal militar au loc până în 5 martie, cele pentru învățământul postliceal militar și pentru învățământul universitar militar – până pe data de 29 aprilie, iar termenul limită pentru înscrierile pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din București și Târgu Mureș, Academia de Poliție și Universitatea București (locuri alocate MapN) este și el 5 martie.

Înscrierea pentru aceste instituții se efectuează la sediul Centrului Militar Județean Caraș-Severin din Reșita, Str. Sportului, Nr.4, în zilele de luni – vineri între orele 08.00-16.00. Pentru informații suplimentare tinerii pot contacta ofiţerii şi subofiţerii recrutori la numerele de telefon 0255-214824, 0744-329780 sau 0355-404052”, mai precizează colonelul Ion Pasăre.

Potrivit Centrului de recrutare al MApN, în colegiile militare sunt disponibile 600 de locuri, la Universitățile de Medicină și Farmacie din București și Târgu Mureș, prin Institutul Medico-Militar, sunt 63 de locuri la Medicină Generală, patru la Medicină Dentară și trei la Farmacie, la Academia de Poliție, nouă locuri la Drept, iar la Universitatea București, patru locuri la Psihologie și câte două locuri la Jurnalism și la Istorie. În ceea ce privește învățământul universitar și postliceal militar, sunt disponibile 108 locuri pentru formarea ofițerilor, 484 de locuri pentru formarea maiștrilor militari și 591 de locuri pentru formarea subofițerilor.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei