Întâiul fiu al Caranșebeșului, Marcel Vela, numit „Primarul cu elice”

modelmic

După hectarele de flori așezate în praful drumurilor, zecile de statui de care oamenii au ajuns să-și bată joc în fiecare zi, plus taberele de creație unde participă cei mai multi artiști nerefulați din Banatul Românesc, montan și internațional, cred că nu mai exista vreun băștinaș care să nu-l recunoască pe the one and only Marcel Vela, atunci când îl numim „Primarul cu elice”!

 

Toată lumea știe ce este „zeciuiala“, practic o taxă pe care n-ai s-o găsești în niciun contract, un „modic“ 10% din valoarea netă a unui contract, încasat de primari sau alți funcționari pentru aprobarea unui proiect sau a unei cereri, deci încercăm să vorbim și să cântăm despre cât se presupune că ar încasa primarul PNL Marcel Vela dintr-un proiect cu finanțare europeană.

Vorbind de „zeciuială“ și ținând cont că avem în vedere un primar liberal, Marcel Vela este vicepreședinte pe țară al PNL, constatăm cu multă surprindere că în Caransebeș zeciuiala a luat-o razna și s-ar situa la cote alarmante, undeva pe la 70 – 80 de procente?! Practic din penița primarului Marcel Vela, în proiectul dronelor, acesta s-ar alege cu aproximativ un milion de euro dintr-un proiect bilateral, româno-sârb numit „Joint Management of Emergency Situations in Caransebeș – Juzno Banatski Cross Border Area” în care vecinii de peste Dunăre au fost inițiatori de proiect. Municipiului de pe Timiș i-a revenit 1.235.000 Euro, ceva mai mult de jumătate din suma ce totalizează fix 2.299.999,12 Euro, n-au fost împărțiți fifty-fifty… Banii ce au revenit părții române au fost asigurați de „Coana Europă” (IPA), plus cofinanțarea de 5 procente de la guvern și 2 % din banii fraierilor caransebeșeni.

Deontologic i-am solicitat primarului un interviu în care să ne lămurească cum stau lucrurile, dar l-a refuzat și ne-a cerut să-i trimitem prin email întrebările. Conform legislației, prevederile constituționale, art. 31 și legea 544/2001, la care orice primar trebuie să se gândească și în somn, am făcut și asta. I-am trimis întrebările și am tot așteptat. Încă n-a sosit niciun răspuns, cu toate că nu era mare lucru de informat. Din câte am înțeles primarul Marcel Vela și-ar fi luat concediu medical iar instituția are fibrilație. Mă rog, multă sănătate, ce să spun? La toți ni-e greu!…

Bineînțeles, primarul Marcel Vela speră că noi nu știm ceea ce știe domnia sa. Totuși îl informăm că pe lume nu exista numai Caransebeșul și că am avut nevoie de doar două ore pentru obținerea tuturor răspunsurilor necesare direct din Danemarca.

 

Answer to request of proposal:
1. Răspuns la cererea sugestiei: Liam Dawson, sky-watch.dk

Mă rog, interesant este că partea sârbă a proiectului a luat lucrurile ceva mai în serios, anunțându-și licitațiile pe site-uri de specialitate din întreaga Europă, inclusiv în Spania (VEZI IMAGINEA 2.) Din bani mai puțini, ceva peste un milion de euro, sârbii din Juzno Banatski au cumpărat o mașină de pompieri, un ATV specializat, un autoturim Dacia Duster, un autoturism Land Rover Defender, 3 laptop-uri si cele 3 drone. Se vede treaba că sârbii sunt săraci cu duhul și n-au învățat încă să fure. Priviți, mai jos, videoclipul realizat de Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Timișoara (BRCT), intermediarul întregii afaceri, în care vedeți ce au cumpărat sârbii.

Cinstit și simplu simplu ca bună ziua!…

Simplu, simplu dar tot nu-mi place ceva. Proiectul a demarat și a fost implementat din primăvara anului 2013 iar intermediarii, Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Timișoara (BRCT), au publicat pe YouTube înregistrarea video cu echipamentele achiziționate numai de sârbi cu numai cu 6 zile în urmă, pe 6 noiembrie 2015. Aproape doi ani le-a trebuit și ăstora să filmeze câteva autovehicule, halal să le fie și lor…

 

Juzno Banatski - Tenders search
2. Juzno Banatski – Tenders search

Te pomenești că Marcel Vela a discutat cu cineva, pe undeva și le-o fi spus că simte dureri ca și cum l-ar înțepa „un morcov”? Le-o fi spus că există cineva care se cam interesează de afacere! Priviți și voi data când a fost publicat videoclipul. În fine… Cei de la BRCT ne-au spus că instituția s-a ocupat doar de intermedierea proiectului iar informațiile ar fi trebuit să le primim de la Primăria Caransebeș ori de la responsabilul părții române, Mircea Lepădatu. Dar nu le-am primit pentru că nici n-am știut de existența lui. Oricum, ca un bun cetățean, primarul Marcel Vela trebuia să înainteze solicitarea mea responsabilului iar acesta să răspundă. Dar nu, el e mai cu moț… Sincer să fiu, anul viitor o să se tot roage pentru voturile caransebeșenilor și vreau să văd atunci cum o să fie. Tare imi e teamă că din dosul gratiilor va fi mai greu!

Pentru că trăim într-o lume ultramodernă, sistemele de zbor telecomandate, așa numitele „Drone”, își găsesc, pe zi ce trece noi aplicabilități. Cum primarul caransebeșan, Marcel Vela, se gândește că e un fel de Traian Vuia sau Henri Coandă, a lăsat baltă toate problemele localității pe care o administrează și s-a apucat de aviație. Bineînțeles, această nouă pasiune i se trage de la traumatizantul accident aeronautic in urma căruia putea să-și piardă viața. Pe bune!

Revenind la subiect și presupunând prin absurd că poți dispune de o sumă mare de bani, vă spun că nu există dronă comercială mai scumpă de aproximativ 180.000 Euro – acesta model fiind un fel de Rolls-Royce al dronelor, iar acest preț este departe de mențiunile și declarațiile lui Marcel Vela. În legătură cu prețul dronei, glumeam la un moment dat și spuneam: …la banii ăștia o poți primi „pe roșu”! De menționat că structura unei drone este construită din carbon iar culoarea sa naturală este negru, după cum probabil știți, iar dacă te încăpățânezi și plătești extra, ea poate fi „pe roșu”.

De când a căzut cu elicopterul pe un vârf de munte, Marcel Vela susținea că-și dorea un sistem rapid de salvare a persoanelor. La fel se gândește și Raed Arafat dar nu știu cum dracu’ se face că niciunuia nu-i iese treaba. Doar banii se adună …la unii în buzunare…

Oricum ar fi, despre Marcel Vela circulă vorba că e un un om generos. Marcel Vela este un filantrop ce nu se sfiește să arunce cu milioane de euro doar pentru îmbogățirea celor din jurul său, asta ca să nu spunem că s-ar preocupa de îmbogățirea propriei persoane… Doamne ferește!

Până la urmă, Marcel Vela și-a văzut proiectul realizat din bani europeni, nu mai puțin de 2,3 milioane euro cheltuindu-se pe înca un „bâzdâc” al primarului PNL. Rețineți, Marcel Vela este un lider al Partidului Național Liberal, acela de unde a emanat Președintele Klaus Johannis, dar și Ionesie Ghiorghioni, pentru a vorbi și despre un personaj ultracunoscut în zonă.

 

Ați priceput?

Acum să îmi spuneți unde dracu’ sunt banii pe care i-a primit primăria Caransebeșului, sub semnătura primarului Marcel Vela? Nu este cumva vorba despre o fraudare despre care DNA trebuia să se intereseze cu maximă prioritate, pentru a nu ne mai scoate ochii europenii că facem și dregem?

 

Sursa articolului: Politicieni.ro

Matei DONEA

Stiri similare

7 Comentarii

  1. Titi nu Ana

    Foarte bun articolul si bine documentat. Sunt pentru puscarie pentru toti care atenteaza la banul public. Dar nu inteleg de ce il lasi deoparte pe Stepanescu. Uite Sergiule, daca ai ramas in pana de fler jurnalistic iti dau eu un pont. Marea pavare a orasului cu prietenul de casa Gaidos. O sa vezi acolo preturi mari si impartirea in mai multe contracte cu scopul de a fenta legislatia in materie de achizitii. Ori, tocmai aceasta fentare este aspru pedepsita de lege. Hai sa fim seontologici pana la capat si trimite-i te rog si lui Mihai o solicitare in baza legii 544. Multumesc.

    Raspunde
    1. DEMENTUL

      HOTI AMANDOI SI STEPANESCU SI VELA, DAR MAI HOTI DNA. NU SE POATE SA CONDAMNAM LA ANI GREI DE PUSCARIE OAMENI CARE SUNT LA PRIMA ABATERE SI PENTRU SUME MINUSCULE, IAR ASTIA DOI SA FURE MILIOANE DE EURO FARA SA LE FACA NIMENI NIMIC. DECI DNA UNDE ESTE? SAU POATE APLICA SI EI ZECIUIALA? SI POATE INZECIT! VOR PLATI SI EI CANDVA, JUDECATA DIVINA SE ASTERNE PESTE TOTI INTR-UN TARZIU…

      Raspunde
  2. dan-aliosa ulici

    Cum nu mai da Velutzu bani lui Sergica si lui Stanciuca 1913, cum au sarit sacalii astia doi pe el… Buni fura banii cand va transfera de la resita la caransebes, da’ acu’ ce faci, dati in el mai acesti ziaristi ieftini si de o para aman2… vai de voi BOI…

    Raspunde
  3. Lino Ventura

    Vine DNA si peste Vela ! Curand…
    Si atunci, se va relansa politica locala si judeteana, cu alti oameni sper, care sa dovedeasca mai multa corectitudine si cu intelegere pentru cetatenii care-i vor vota. Exista astfel de oameni corecti si printre cei tineri din noua generatie, dar mai exista cu siguranta si printre actualii politicieni locali mai putin cunoscuti si care nu au fost si nu sunt efectiv la ,,butoanele” cu care se dirijeaza banii publici. Poate ca acestia vor reusi sa atraga voturile electoratului ?

    Raspunde
  4. Pingback: EXPLOZIV !!!!!!! INCENDIAR !!!!!!! Marcel Vela e cam.. “pa ?! “, Valeria Schelean, curand, asisderea ?! ( DOCUMENTE ) | Sfinxul

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei