Inundaţiile au făcut prăpăd pe Clisura Dunării, în Orşova şi alte localităţi

Clisura Dunării

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a anunţat astăzi că va menţine codul portocaliu, ca urmare a creşterilor de debite şi niveluri, din cauza propagării viiturilor formate anterior şi precipitaţiilor prognozate, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale unor râuri.

Noua avertizare rămâne valabilă până miercuri, la ora 14:00, iar inundaţii sunt în continuare posibile pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor Bârzava, Caraş, Nera şi Cerna, din judeţele Timiş şi Caraş-Severin.

Ultima oră: Drumul Naţional 57, rămâne închis între Eşelniţa şi Sviniţa

Efectul ploilor abundente a lăsat urme adânci la Orşova, aşa cum se poate vedea şi din fotografiile primite de la corespondentul Reper 24 şi pe drumul naţional care leagă oraşul de Moldova Nouă. Un bărbat aflat într-un autoturism a fost surprins în cartierul orşovean Grasca de o alunecare de teren şi nu a mai putut fi salvat de echipajele de intervenţie.

În continuare drumul Orşova – Modlova Nouă rămâne închis. Urmare a ploilor căzute s-au produs viituri si alunecări de teren şi s-a luat măsura închiderii sectorului de drum între km 10 şi 61+200, respectiv între localităţile Eşelniţa şi Sviniţa din judeţul Mehedinţi, până la curăţarea carosabilului . La această oră se lucreaza cu echipe de muncitori echipaţi cu utilaje la curăţarea carosabilului. Ruta ocolitoare propusă de Administraţia Naţională a Drumurilor: DN6 Orşova – Iablaniţa DN57B – Oraviţa DN57 – Moldova Nouă DN57.

În continuare populaţia trebuie informată cu privire la faptul că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele râuri mici din judeţele: Caraş-Severin, Mehedinţi Arad, Timiş şi Dolj şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile amintite.

inundatii orsovainundatii orsova

 

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei