Învățământul, o prioritate pentru administrația orăvițeană. Peste 1,2 milioane de lei investiți în educația copiilor din Brădișoru de Jos

modelmic

Una dintre cele mai importante școli primare din mediul rural a fost reabilitată în totalitate de Primăria Orașului Oravița. Este vorba despre clădirea Școlii Primare și Grădiniței cu Program Normal Brădișoru de Jos, unde învață peste 40 de elevi din localitatea aparținătoare Oraviței.

Anunțul a fost făcut pe pagina de socializare a instituției administrative orăvițene. Investiția, în valoare de 1.256.492 de lei, s-a realizat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

„Avem plăcerea de a vă anunța că am finalizat investiția de la Școala Primară și Grădinița cu Program Normal Brădișoru de Jos. 40 de copii din Brădișoru de Jos vor beneficia de acum de o dotare didactică corespunzătoare și condiții decente. Clădirea a fost reabilitată în totalitate, au fost schimbate ferestrele, ușile, au fost amenajate toalete moderne și, în premieră, construcția a fost dotată și cu protecție în caz de incendiu după ultimele norme ISU. De asemenea, clădirea beneficiază și de încălzire centrală. Valoarea investiției este de 1.256.492 lei (270 mii euro) și a fost derulată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, este mesajul transmis de Primăria Orașului Oravița.

Administrația orăvițeană a făcut investiții în mod constant în ultimii ani în instituțiile de învățământ orăvițene.

„Educația este cel mai important factor al unei societăți ce dorește să evolueze și noi am alocat resurse financiare importante învățământului orăvițean. După investițiile de la Liceul Tehnologic «Mihai Novac», Liceul Teoretic «General Dragalina» și Școala Gimnazială «Romul Ladea», iată că am reușit să îmbunătățim condițiile și în instituțiile de învățământ din localitățile aparținătoare”, se mai arată în postarea de pe pagina de socializare.

Cum fondurile au venit de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, administrația orăvițeană a mulțumit, pe final, Guvernului României, condus de premierul Viorica Dăncilă.

Mulțumim pe această cale Guvernului României, condus de doamna premier Viorica Dăncilă, pentru această finanțare și ne dorim ca și pe viitor să avem o colaborare fructuoasă în beneficiul locuitorilor Oraviței și comunităților aparținătoare”.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157690567536773″]

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei