Ioan Benga, supărat: „Să mai ascultăm și glasul poporului”! Vezi ce îl nemulțumește pe șeful ISJ Caraș-Severin!

modelmic

Un raport al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin cu privire la activitățile desfășurate în anul 2017 pentru prevenirea și combaterea infracționalității silvice, a atras o intervenție mai puțin obișnuită din partea inspectorului școlar județean Ioan Benga. Acesta s-a arătat indignat de prețul ridicat al lemnului, declarând chiar că există români care ajung hoți din cauză că nu își mai permit să plătească sumele mari cerute pentru achiziția de masă lemnoasă.

Șeful IPJ Caraș-Severin, comisarul-șef Viorel Avram, a prezentat în ședința Colegiului Prefectural de astăzi o statistică conform căreia în anul 2017, polițiștii cărășeni au aplicat 291 de sancțiuni contravenționale în valoare de 535.860 de lei pentru încălcarea prevedererilor în domeniul silvic. De asemenea, au fost confiscați 1423 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 239.000 de lei, 35 de fierăstraie mecanice, 3 tractoare, 10 autovehicule și 6 atelaje hipo.

Din analiza datelor statistice rezultă că nu există un fenomen pe linia infracționalității silvice sesizate la nivelul județului Caraș-Severin și că prin activitățile întreprinse s-a reușit menținerea sub control a situației operative”, și-a încheiat Avram prezentarea.

Prezent la ședință, șeful ISJ Caraș-Severin, profesorul Ioan Benga, s-a simțit dator să intervină și să atragă atenția asupra prețului foarte ridicat al lemnului, afirmând că acesta este unul din motivele pentru care unii cetățeni ajung să se transforme în hoți. Mai mult decât atât, Benga a declarat că prețul este unul foarte ridicat inclusiv pentru unitățile de învățământ din Caraș-Severin și că la multe dintre acestea se încearcă găsirea unor soluții pentru a se renunța la centralele pe lemne.

„Poate că este momentul să analizăm mai fin lucrurile și să vedem de ce unii dintre cetățenii României sunt obligați să fure lemne și este o întrebare la care avem un răspuns foarte simplu: pentru că în ultimul timp prețul lemnelor a crescut enorm de mult și nejustificat și sunt oameni, inclusiv instituții la nivelul unităților de învățământ care sunt obligate să cumpere lemne din pădurea care pică pe noi la niște prețuri mari și chiar foarte mari. Este momentul să reanalizăm, să atragem atenția legiuitorului și celor care răspund de pădurea românească că cetățenii acestei țări, aia care au mai rămas aici, sunt obligați, la combustibilul lemn, să suporte niște costuri foarte mari.

Este un punct de vedere pe care trebuie să îl prindeți într-un material, să îl citească cineva la București și să mai ascultăm și glasul poporului. Că noi foarte ușor îi transformăm în hoți și îi facem penali pe acești oameni care efectiv nu au altă șansă decât să fure și alții sunt acuzați că fură din propria pădure. Aici este sinistrul situației”, a afirmat Benga.

Discuția a fost încheiată de prefectul Matei Lupu, care a precizat că subiectul ar trebui reluat atunci când vor fi prezenți și cei de la Direcția Silvică. Pe de altă parte, Lupu a ținut să îi felicite pe polițiștii cărășeni pentru activitatea derulată pe linia combaterii infracționalității silvice.

Ei trebuie să își facă datoria și să prindă hoții. Nu putem să mergem pe ideea că îi lăsăm să fure că nu au altă posibilitate”, a încheiat prefectul de Caraș-Severin.

 Citește și Protest spontan în fața Primăriei Fîrliug! „Suntem hoți pe pământul pentru care plătim impozit”!

Karina TINCUL

Stiri similare

3 Comentarii

  1. zero

    “…Este momentul să reanalizăm, să atragem atenția legiuitorului… că cetățenii acestei țări, aia care au mai rămas aici, sunt obligați … să suporte niște costuri foarte mari….” a afirmat Benga.
    Aici, profesorul are dreptate.
    Doar că miliţia nu a ascultat de glasul poporului nici în 1989.
    Or fi rămas tot repetenţi?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei