Ioan Crina: „Cu blocurile de pe Caragiale, am pățit-o”! Incompetența aleșilor, plătită de reșițeni!

Caragiale

Derularea proiectelor europene par să ridice serioase probleme nu doar autorităților județene ci și administrației locale din Reșița. Un proiect simplu, care presupunea anveloparea, pe bani europeni, a trei blocuri turn din centrul municipiului de pe Bârzava, nu a putut fi finalizat la timp. Urmarea: proiectul trebuie continuat pe banii reșițenilor, existând inclusiv riscul ca într-un final autoritățile locale să fie nevoite să returneze fondurile deja primite de la Uniunea Europeană. 

Cu blocurile de pe strada I.L. Caragiale avem o problemă majoră,  am pățit-o ca să zic așa, în sensul că constructorul respectiv, știți era pe un program european, nu s-a ținut de treabă și a executat un singur bloc. Noi am reuşit să accesăm niște bani de la Uniunea Europeană și acum ei efectiv ne obligă să terminăm blocurile respective sau să dăm banii înapoi. Ca să le terminăm și ei să aibă dovadă că într-adevăr le terminăm a trebuit să prelungim termenul de execuție care era în decembrie anul acesta. Cert este un singur lucru, eu am făcut așa o socoteală simplă, chiar dacă vom veni cu bani de la buget trebuie să le terminăm”, a explicat viceprimarul Ioan Crina.

Conform acestuia singurul vinovat de situația creată este constructorul, pe care administrația locală se pregătește să îl dea în judecată. Contractul pentru lucrările de la blocurile 18, 19 şi 20 de pe Strada I.L. Caragiale a fost semnat încă din toamna anului trecut, totuși constructorul și-a început treaba de abia în această primăvară, iar la finalul lui 2015, rezultatul este dezastruos: doar aproximativ o treime din lucrare, care avea termenul de finalizare data de 31 decembrie, a fost efectuată.

În aceste condiții, consilierii locali au votat ieri prelungirea datei limită de finalizare a proiectului, până în vara lui 2016. Rămâne de văzut dacă se va reuși terminarea lucrărilor în noul termen, mai ales că trebuie reluate licitațiile, având în vedere că s-a reziliat contractul cu firma care nu a reușit să își ducă la îndeplinire obligațiile.

Incapacitatea constructorului de a-și îndeplini obligațiile asumate prin contract, dar și lipsa se implicare până la urmă a autorităților locale, care nu au știut să ia măsuri în termen util, îi va costa pe reșițeni. Aproximativ 1.500.000 de lei vor trebui alocați anul viitor de la bugetul local pentru continuarea lucrărilor la cele trei blocuri. Iar, în cazul în care nu se va reuși terminarea proiectului până la data de 30.06.2016, întreaga finanțare va trebui restituită.

Proiectul de reabilitare termică a blocurilor de pe I.L.Caragiale,  care are o valoare totală de peste 400.000 de euro, cuprinde termoizolarea terasei, reabilitarea faţadei şi a spaleţilor și ar reduce cu cel puţin 40 la sută consumul de energie la apartamentele din zonă.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

6 Comentarii

  1. Horia

    Cum adica “incompetenta alesilor”? Ce vina au alesii ca acele contracte au fost date catre o firma pe care marele viceprimar de atunci chiar o lauda? Este chiar incompetenta aparatului de monitorizare a proiectelor europene!!! Care aparat este condus tot de actualul vice cu atributii de prim! Este o rusine ca nu recunoaste toate magariile care le-a facut! Acelasi lucru se va intampla si la apa tot din cauza lor si a firmelor care nu au terminat proiectul! Cand vor fii aceste firme “transparente”? Parca asa spunea…

    Raspunde
  2. Calniceanu

    Dle Horia, are dreptate vicele, primar interimar:INCOMPETENTA ALESILOR, adica a colegilor lui de CL, in special PSD_isti,care au votat la comanda sefului incarcerat,iar firmele desemnate sa execute lucrarea, nu le-a ales primarul si nici vicele, ci politistul care pazeste in primarie , la etajul 1, sa vada cand vine…DNA-ul in vizita !Si apoi, cum sa urmaresti , prin directia tehnica cu ai sai specialisti(Titiana), o lucrare care se executa la 200 metri de primarie?Ee, daca era firma lui John, altfel stateau lucrurile, era gata lucrarea, la toate 3 blocurile ,si incepute altele(asta in plati , nu in teren).Daca-l punea PSD-ul pe Bimbo diriginte de santier, putea lucra si la cladirea cooperatiei de langa primarie, unde are locul de munca onorabilul consilier

    Raspunde
  3. Helmuth

    De ce aceste blocuri pe bani Europeni si ale noastre pe bani proprii ? Ca nu ati fost in stare sa-i urmariti pe constructori asta stiam si noi Resitenii de rind. Dar ca sa platim tot noi prostia Primariei mi se pare aberant. Cauta-ti vinovatul (vinovatii) si puneti- i la plata. Neglijenta si prostia nu se plateste de comunitate.

    Raspunde
  4. GGii

    Si eu vreau ca primaria…din banii resitenilor… sa-mi izoleze blocul.
    De ce sa platesc eu ca prostul, cand pot sa plateasca toti resitenii!!!

    Raspunde
  5. Mitrea

    De ce Dl.Crina sa fie acuzat pentru ceva ce Ex-primar a facut.Se stie ca fostul ,,demnitar” a fost de vina pentru ca el conducea totul in primarie ca un dictator(nu colabora cu nimeni decat cu personajele bine cunoscute ca fiind drept apropiatii lui, iar Crina nu facea parte din acest cerc) . Crina a preluat conducerea de curand,lucrarea trebuia sa fie gata in decembrie,cum il puteti acuza!!
    De apreciat este ca vorbeste deschis fara ocolisuri, nu ca ex-primar care in fata iti spunea ca totul este in regula si dupa ce pleca-i facea opusul ,,la totul este in regula”:
    Avem nevoie de cineva onest,sincer. Nu incurajati mincinosii.
    Numai un om cu coloana vertebrala ,poate sa iasa si sa recunoasca ca s-a gresit!

    Raspunde
    1. Consiliat local

      Aveţi informaţii eronate!
      Prietenia dintre primar şi interimar era una cu tentă de frăţie social democrată, adică cât interesele au fost comune, sau cât fiecare şi-a făcut mendrele pe parcela lui.
      Desfiderea la ei e ca lepădarea de Satana, una fortuită de acţiunile DNA.
      Într-o primărie răspunderile sunt în solidar, iar când vorbim de proiecte pe bani europeni cu atât mai mult.
      Ziceţi că vinovat e CL-ul şi aţi spălat pe picioare pătătoşii.

Lasa un raspuns lui Horia Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei