Ioan Popa își caută urmaș pentru Primăria Reșița! „Ar fi potrivită o femeie”!

modelmic

Primarul Reșiței, Ioan Popa, mărturisea în urmă cu câteva luni, în cadrul unei emisiuni live la Reper 24, că își dorește două mandate la conducerea Primăriei municipiului de pe Bârzava pentru a-și putea duce la îndeplinire proiectele. Edilul afirma atunci că după cele două mandate se va retrage de la cârma administrației locale, afirmație pe care a completat-o recent cu o altă declarație: a început deja să caute persoana pe care să o pregătească pentru a-i lua locul. Mai mult decât atât, Popa este de părere că Reșița ar avea nevoie peste câțiva ani de un primar femeie.

Catalogat de unii ca o persoană vizionară și cu inițiativă, iar de alții ca un visător, Ioan Popa, nu se sfiește să afirme, fără falsă modestie, că este genul de primar de care Reșița are nevoie în acest moment, dar că odată ce proiectele pe care le-a gândit pentru oraș vor fi puse pe roate, va fi nevoie de un edil care să se concentreze pe detalii.

„Eu sunt un om direct, de acțiune, destul de rudimentar dacă vreți în instrumente și Reșița de asta are nevoie acum, de infrastructură, de refacere, de punere pe roate din nou. După două mandate sunt convins că în 2024, după ce proiectele mari se vor pune la punct, va fi nevoie de finisaje, de lucruri de estetică, între ghilimele, lucruri mult mai fine și care nu sunt apanajul meu, am recunoscut lucrul acesta întotdeauna. Și cred că atunci ar fi potrivită o femeie, pentru că femeile sunt mult mai atente la detalii. Însă trebuie să fie o femeie care să aibă curaj să se angreneze în lupta asta care nu este una ușoară. Lupta politică cu partide, cu lideri, cu tot felul cu substraturi, e dificil de dus de oricine,  cu atât mai mult de o femeie, dar eu sper să o găsesc până atunci”, a explicat edilul pentru Reper 24.

Popa a adăugat că deși nu crede că în prezent majoritatea reșițenilor ar fi dispuși să voteze o femeie ca primar, lucrurile se vor schimba până în 2024.

Citește și Primarul Ioan Popa a confirmat: își dorește două mandate pentru a aduce Reșița pe drumul cel bun!

 

Karina TINCUL

Stiri similare

6 Comentarii

  1. Marius

    Probabil ca parcarile dintre blocuri sunt cei care vin la Valiug si nu mai au unde sa parcheze cand ajung in oras.O mare porcarie cu acea straduta paralele cu principala.Eu nu cred ca mai prinde inca un mandat pt ca acele proiecte s-au dovedit simpla fictiune.Nici 10 mandate nu l-ar ajuta sa le finalizeze .S-a distrat aratandu-ne tuturor ca oricine poate sa devina primar daca are destui bani.Am votat cu el crezand ca e un bun manager tinand cont ca firma lui a avut profit.M-am inselat si mi-a dat seama ca “s-a kkt pe voturile de incredere ale resitenilor” si aici il citez nu scriu de la mine.Un primar care ataca o proprietate privata ca sa construiasca ceva care nu e o urgenta ,pt mine e doar un comunist care se da patron democrat.Nu vreau sa mai spun ce inseamna cuvantul liberal..

    Raspunde
    1. Andrei 25

      Angajează la toate departamentele unde se pot fura bani foștii subalterni de la Monte Banato,direcția de drumuri și despărțire,noua societate înființată de transport in comun etc

  2. zero

    „Eu sunt … destul de rudimentar … și Reșița de asta are nevoie” a explicat edilul pentru Reper 24.
    „o femeie … o găsesc până atunci” a explicat edilul
    Mda: ceva suficient de rudimentar, gen florăreasă la cabinetul 2 (modelul însă a fost împuşcat în ’89).

    Raspunde
  3. GEORGE

    Domnule , esti vizionar , rudimentar in instrumente, zici dumneata, rudimentar in gandire si vorbire zic eu.
    Si eu mai zic, ca nu de tipul asta de primar are nevoie Resita. Si lasa , ca daca ne trebuie femeie, fie ea si primar, ne gasim singuri !

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei