Ioan Popa: „Luptătorii României sunt bineveniți la Reșița ca și cum aici ar fi casa lor”

modelmic

Campionatul Național de Lupte Seniori ce se desfășoară în perioada 19-21 iulie, este la un pas de a deveni tradiție, anul acesta fiind deja al treilea în care evenimentul se desfășoară la Reșița.
În acest sens, edilul orașului, Ioan Popa a susținut la o conferință de presă, că această manifestară s-ar putea constitui, într-o titulatură de „acasă”.

Luptătorii României sunt bineveniți la Reșița ca și cum aici ar fi casa lor. Mulțumesc președintelui Federației României de Lupte pentru că a acceptat orașul nostru ca și gazdă și uitându-mă la sală și la pregătiri sunt convins că va fi un eveniment de succes, un eveniment care va beneficia și de un public numeros”, spune primarul Reșiței.

Dacă evenimentul sportiv se desfășoară de 3 ani în urbea de pe Bârzava, nici edilul ei nu se lasă mai prejos și afirmă că luptă și el, o luptă care se dă în ringul administrației locale, tot de 3 ani, de când ocupă fotoliul de primar.

Nu lupt lupte libere, ci niște lupte mai complicate, avem lupte cu mentalitățile unora dintre concetățenii noștri care au suferit ani de zile, orașul nostru a fost un oraș în suferință, al doilea oraș ca depopulare după Brașov, de după Revoluția din `89 și sper și prin intermediul sportului să le creăm câteva bucurii reșițenilor pentru că le merită cu prisosință”, declară Ioan Popa.

modelmic

În premieră pentru Reșița, un sportiv care a câștigat medalie de bronz la olimpiada de la Rio, Albert Saritov, cecenul naturalizat pentru a reprezenta România la Jocurile Olimpice, este așteptat să fie prezent la această competiție.

Este o bucurie și o onoare pentru noi și sper ca mulți dintre cei care se califică aici și vor reuși să câștige titlul de campioni naționali, să meargă mai departe, să reprezinte România la turneele de calificare și, de ce nu, să câștigăm una sau mai multe medalii cât mai strălucitoare, la olimpiadă!”, a precizat Adrian Dacica, antrenor emerit de lupte.
Campionatul Național de Lupte Seniori este organizat de FRL și la Reșița are loc finala la lupte libere, lupte greco-romane și lupte feminine.

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „Nu lupt lupte libere … avem lupte cu mentalitățile unora … care au suferit”, declară Ioan Popa.

    Nu … lupte libere, ci declarat liberale: “Biciul pe ei!” (iar l-am citat).
    .
    „Este o bucurie …”, a precizat Adrian Dacica, antrenor emerit de lupte.
    Parcă era viceprimar. A demisionat?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei