Ion Chisăliță, primar sau vicepreședinte de Consiliu Județean?

modelmic

În urma regretabilei dispariții a fostului vicepreședinte al Consiliului Județean, Dan Stan, care a decedat ca urmare a infectării cu Covid 19, în acest moment administrația județeană are un singur vicepreședinte în funcție, în persoana lui Ovidiu Rădoi.

În discuții, de ceva timp, privind preluarea acestei funcții ar fi consilierii județeni liberalii Ion Chisăliță, contracandidatul lui Adrian Torma la alegerile locale din toamnă și Marius Isac, fost viceprimar al Caransebeșului.

„Domnul Chisăliță merită ambele poziții”, a afirmat președintele Consiliului Județean în cadrul unei conferințe de presă în care Romeo Dunca a fost întrebat dacă s-a decis cine va prelua cel de-al doilea fotoliu de vicepreședinte în cadrul administrației județene.

Avem două variante care sunt în discuție. Să vedem ce se întâmplă la Moldova Nouă pentru că a rămas fără primar în urma sentinței lui Torma. Alegerile poate se vor desfășura într-o fereastră scurtă de timp ca să nu ne bulverseze și atunci lucrurile vor trece, că și așa suntem „încălziți de la horă”! Dacă va trebuie să așteptăm 6 luni alte hotărâri de guvern în direcția asta, sau alte decizii politice, atunci va fi mai dificil, dar în 3 săptămâni probabil că vom știi cine-i primar”, a declarat Romeo Dunca.

În cazul în care liberalul Ion Chisăliță va prelua primăria Moldova Nouă, funcția de vicepreședinte i-ar putea reveni caransebeșeanului Marius Isac despre care Dunca a afirmat că îl ține de rezervă.

 

Lorena POENARU

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Alegator

    Stați liniștiți viitorul primar la Moldova Nouă va fi Eugen Baleanu, o să-l voteze toată lumea,……asta ca Vela să înțeleagă unde a gresit,……!?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei