Ion Chisăliță, viitorul candidat PNL la Primăria Moldova Nouă? Vezi ce spune fostul edil!

modelmic

Numele lui Ion Chisăliță a fost tot mai des vehiculat în ultima perioadă în legătură cu o viitoare candidatură la Primăria Moldova Nouă. Zvonurile au fost întărite de recenta apariție în public a fostului edil de la malul Dunării alături de președintele liberalilor cărășeni, Marcel Vela, la ceremonia de depunere de coroane la Monumentul Rezistenței Anticomuniste de la Pădurea Verde din Timișoara. Chisăliță susține însă că deși ia în considerare o întoarcere în viața politică, nu vizează Primăria Moldova Nouă.

Pe baza unui proiect politic pot să revin în politică, adică am suficiente lucruri de spus încă și vizavi de orașul Moldova Nouă și vizavi de Caraș-Severin. Iar faptul că am fost la depunerea de coroane în memoria celor care au luptat și au pierit în Munții Banatului și au fost executați aici la Timișoara, acest monument este gard în gard cu Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice la care eu sunt director. Sigur că lucrurile sunt acum discutate conjunctural, dar nici nu neg faptul că pentru ciclul electoral care urmează nu m-aș putea implica. Nu prea vizez mandatul de primar de la Moldova Nouă, pentru că Moldova Nouă poate fi ajutată și de oamenii care sunt implicați politic și pe alte trepte”, a declarat pentru Reper 24, Ion Chisăliță.

Fostul primar al orașului Moldova Nouă în mandatul 2008-2012, care l-a susținut pe actualul edil Adrian Torma în campania electorală din 2016, susține că este încă devreme pentru a discuta despre viitorul candidat liberal la Primăria Moldova Nouă. „Cert este că după ce se găsește un om, el va trebui și promovat peste tot, inclusiv ajutat ca să poată să obțină mandatul și să poate să rezolve ceea ce are de rezolvat într-un mandat de primar”, adaugă acesta.

În ceea ce privește activitatea administrativă a actualului primar, Ion Chisăliță afirmă că nu cunoaște toate amănuntele, punctele tari și cele slabe sau problemele pe care le-a întâmpinat acesta, pentru a-și forma o opinie. „Cert este că Moldova Nouă, în perioada asta, din condiții obiective sau subiective arată cum nu ar trebui să arate sau arată cum nu s-ar fi așteptat lumea să arate, având în vedere că suntem în 2019”, a concluzionat Chisăliță.

La rândul său, președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, a declarat că Ion Chisăliță se va implica în politică începând din campania electorală din această toamnă. „Avem un proiect comun”, a precizat Vela, fără a oferi însă amănunte cu privire la acest proiect, susținând că este prea devreme pentru acest lucru.

Citește și Liberalii au decis: Torma și Firca, excluși din PNL pentru non combat electoral și declarații defăimătoare la adresa colegilor!

 

Karina TINCUL

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „Avem un proiect comun”, a precizat Vela

    Tăiţeii publici.
    Şi şuntarea lui Torma, condiţie necesară proiectului comun(ist).

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei