Județul Caraș-Severin, o bogăție nefructificată, în opinia liberalului Gheorghe Falcă!

 modelmic

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a criticat conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin, pe care  a acuzat-o de lipsă de viziune și chiar de implicare în dezvoltarea economică a județului.

Prezent recent în stațiunea Băile Herculane, la o întâlnire cu liberalii cărășeni, președintele PNL Arad a vorbit despre resursele neexploatate ale județului Caraș-Severin, îndemnându-i pe participanți să pună la punct o strategie de dezvoltare a zonei.

„Aveți toate premizele să fiți un județ foarte atractiv și puteți compara câte județe au acces la Dunăre, cu port, câte județe au ceea ce aveți din punct de vedere al pădurilor, din punct de vedere al lacurilor, din punct de vedere al văilor. Și dacă luăm toată lista oportunităților pe turism, plecând și de la ceea ce înseamnă Herculane, ne dăm seama că sunteți o bogăție mare de aur nefructificată.

Eu sunt fiu de miner, mina de la Brad era o mină de aur și acum regret că minele de aur sunt închise, cum și acum regret că marele zăcământ pe care îl aveți de cupru în acest județ stă sub pământ. Și vreau să știți că industria auto, așa cum puteți vedea, evoluează și nu o să fie peste ani nevoie de cupru. Și o să ne bucurăm că avem cupru în subsol și degeaba că nu mai este nevoie la suprafață. Așa trebuie să facem gândirile pentru dezvoltarea economică, să ne punem în valoare resursele, începând de la resursa umană până la resursa materială. Și dacă reușim să facem un astfel de proiect pentru dezvoltarea economică a județului, vă garantez că istoria ne va pune la loc de cinste”, le-a explicat Falcă liberalilor prezenți la întâlnire.

Primarul municipiului Arad a afirmat că nu vrea să facă comparații economice între cele două județe, pentru că acestea ar fi dureroase, dar nu a ezitat să ironizeze conducerea forului județean din Caraș-Severin cu privire la trenarea proiectului de introducere a unui sistem integrat de management al deșeurilor. Aradul are o groapă ecologică încă din 2005, a afirmat Falcă, acesta declarând că nu poate concepe ca o investiție de acest gen să treneze atât de mult cum se întâmplă în Caraș.

Karina TINCUL

Stiri similare

2 Comentarii

  1. memo

    Astia din judet sunt mancatori de bani publici.fara viziune asteapta de la dragnea un semn sa constituie grup infractional.nu reprezintă interesul alegatorilor.

    Raspunde
  2. zero

    “Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a criticat conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin…”
    Urmeza si ca primarul municipiului Resita sa critice conducerea Consiliului Judetean Arad.
    PNL, demagog: “…nu o să fie peste ani nevoie de cupru. Și o să ne bucurăm că avem cupru…”

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei