La Băuțar, folclorul e la mare căutare! Festivalul „Ciobănașul“ a ajuns la ediția cu numărul VI!

modelmic

Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS) în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Băuţar şi Şcoala Gimnazială Băuţar au organizat în data de 7 iunie, Festivalul Folcloric „Ciobănaşul“, o acțiune culturală care se dorește a deveni, odată cu trecerea anilor, una de tradiție pe Valea Bistrei.

Manifestarea, ajunsă în acest an la ediția a VI-a constituie o acțiune reprezentativă pentru această zonă pitorească a Banatului de Munte şi s-a bucurat de participarea unor colective artistice renumite din judeţ şi din ţară.

Managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, prof. Ioan Benga, afirmă că „acțiunea de la Băuțar a fost o reușită prin participarea ansambluri de o foarte bună calitate, manifestare la care au ținut să ia parte președintele Consiliul Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu și prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu, lucru care ne-a bucurat“.

Ca o concluzie, aș spune că manifestarea a scos în evidență calitatea dansului tradițional din zona Banatului de Munte și frumusețea costumului popular din această zonă, ca de altfel și a tinerilor de la ansamblurile invitate din județele limitrofe. Este o continuare a evenimentelor promovate de instituția noastră, după Festivalul de la Măru, Festivalul Achim Nica de la Obreja, Festivalul Aurelia Fătu Răduțu de la Bocșa și Luță Ioviță de la Caransebeș, urmând ca în perioada 13 – 16 iunie să se desfășoare la Băile Herculane, Colocviile revistei Reflex iar în perioada 2 – 6 iulie, Festivalul Internațional de Folclor Hercules, după care Ansamblul Semenicul și Orchestra Virtuozii Semenicului ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin vor fi prezente la Festivalul Internațional de Folclor de la Majdanpek – Serbia. La următoarele evenimente folclorice de nivel național și internațional, Ansamblul Semenicul și Orchestra Semenicului vor apărea într-o variantă nouă, îmi permit să spun de 5 stele, din punct de vedere artistic“, a ținut să precizeze Benga.

La Băuțar au dansat și au fost răsplătiți cu aplauze de către public, tinerii de la ansamblurile:

Ciobănaşul ‒ juniorii (Băuţar – Bucova)

Glimboceana (Glimboca)

Fiii Satului Romoş (Romoş, jud. Hunedoara)

Obrejana (Obreja)

Mureşul (Ilia, jud. Hunedoara)

Doina Bistrei (Măru)

Iedera (Oţelu Roşu)

Teregovana (Teregova)

Moşniţeana (Moşniţa Nouă, jud. Timiş)

Sânziene Zorlenţene (Zorlenţu Mare)

Soko (Socol)

Ciobănaşul (Băuţar – Bucova)

Sergiu TABAN

 

 

 

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei