La Reșița se lucrează! Stradă grav afectată de inundațiile de acum o lună, în atenția Direcției de Drumuri!

modelmic

Primăria Reșița, prin Serviciul Public Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița, a început lucrările de reabilitare a străzii Mihail Kogălniceanu din municipiu, stradă afectată de inundațiile din luna iunie.

Ploile intense care s-au abătut luna trecută asupra municipiului Reșița au afectat în mod deosebit strada Kogălniceanu din zona Muncitoresc, care s-a transformat practic într-un adevărat râu, apa curgând șiroaie pe de dealuri. Primarul Ioan Popa a promis atunci că va reabilita strada, iar primii pași în acest sens se fac în aceste zile. Soluția este una temporară până când vor veni de la București fondurile necesare pentru o lucrare mai de amploare.

Reabilitarea se face momentan cu zgura și asfalt frezat pentru ca cetățenii să poată circula în condiții cât de cât decente, urmând ca la sosirea de la Guvern a fondurilor pentru situații de urgență să se toarne covor asfaltic nou”, a explicat Daniel Mircea Călin, directorul  Serviciului Public Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița.

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. zero

    Deosebirea de nuanţă între “Repararea Patrimoniului” şi reabilitare.
    “Primarul Ioan Popa a promis atunci că va reabilita strada…”
    Cuvântul are provenienţă penală:
    Art. 166
    Reabilitarea judecătorească
    (1) Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor termene:
    a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani;

    Raspunde
    1. Grig

      Inseamna ca toti gresim in viata de zi ca folosim termenul reabilitare..pana una alta, esti penibil cu atata carcoteala

  2. zero

    Termenul “reabilitare” este un clasic act ratat dispus de subconştient şi nicidecum nu o simplă greşeală de exprimare la nivel de… intelect de tăiţelu’ :)
    Greşesc?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei