Lăsați vrăjeala! Victor Ponta, unica soluție salvatoare de coagulare a forțelor de stânga

modelmic21

Luptele electorale ce se anunță în această toamnă, asta dacă Klaustrofobus nu ne va oferi un alt scenariu covidos, vor fi duse la baionetă. Cu un PNL care face față cu greu uzurii de imagine generate de pandemia prin care a fost nevoit să guverneze, cu un PSD care ar trebui urgent să se regrupeze în jurul ultimului lider autentic al stângii – Victor Ponta, cu PLUS-ul pe care USR-ul nu îl resimte în procentaj și un marinar PMP în derivă, estimările analistului politic sunt acelea ale orbului care ar vâsli spre țărm pornind din mijlocul oceanului. Un lucru e cert: Ponta crește, iar asta din două motive: primul, pentru că e un politician bun și un orator de forță. Și al doilea, pentru că a știut să facă la timp pasul în spate.

Condamnat la acel moment al retragerii de toți zeloșii care înțeleg politică cât rozătoarele de câmp, liderul PRO România a avut know- how-ul, știința de grow-up al unui proiect, după ce la vreme de dospit aluatul din barcă i-au sărit neîncrezători o serie de politicieni cu nume marcante, vezi Câmpeanu, Constantin, Banias, fostul premier Tudose și alții. Perdanților traseiști, știu că deja plângeți cu capul în pernă când vedeți cum s-a poziționat pe eșichier PRO-ul… Cei enumerați vor deveni, dacă n-au devenit între timp, niște servanți anonimi în partide consacrate, dar și-au pierdut identitatea pe care le-o oferea acest proiect. Un fel de Iude care atunci când simt gustul puterii uită și de mamă și de Dumnezeu. Victore, bine c-ai scăpat de netrebnicii ăia, mai devreme sau mai târziu tot te-ar fi vândut!

A rămas să lupte alături de Victor Ponta, deputatul „de la Caraș”, Ion Mocioalcă, care e și secretarul general al partidului, eurodeputatul Cori Crețu și alți politicieni, iar strategia PRO-ului și sondajele de ultimă oră indică faptul că oamenii sunt pe drumul cel bun.

Nu la fel de bună pare partitura pe care o joacă de jumătate de an social-democrații sub comanda blândului ciolac. Se vorbește tot mai accentuat de o disoluție pesedistă și de un rezultat dezastruos la alegerile locale ce va să vie. Mai e timp de construcția sănătoasă a unei strategii temeinice care să schimbe destinul acestui partid mamut numit PSD? Cine să și-o asume? Bine, fie cu Ciolacu dacă vă place stilul nebărbierit, dar să fie dracului. Să vedem ceva mai concludent, mai multă dorință de a veni cu un proiect pertinent în fața națiunii, sau măcar a electoratului tradițional. Altfel, nea Marcel se va trezi călăreț pe un muran șchiop pe care degeaba îl mai cravașezi în apropierea liniei de sosire. Ar mai fi o variantă, și anume ca Ciolacu să-și recunoască în timp util limitele, în fond e omenesc – dar nu și-n cazul oamenilor politici, iar odată cu preconizata alianță PSD – PRO România să-i predea cheile vehiculului electoral lui Victor Ponta. Cunoaște pe de rost subiectul, l-a condus în trecut, a învățat din greșeli și nu pare dispus să le mai repete. Deci, dacă și numai dacă, conform demonstrației matematice, stânga își dorește revenirea la guvernare, soluția în acest moment se numește Victor Ponta. În plus, că vă place, că nu vă place, omul are toate datele să scoată acum România din impasul în care se afundă pe zi ce trece. Evident că liberalii nu se vor da la o parte, că n-a înnebunit gașca Zurli de tot?! Doar că zilele lor par numărate pe la Palatul Victoria, oricâtă pandemie și bal mascat or mai vinde pentru prostime  și oricât îi va păcăli Klaus pe useriști cu mina aia de habotnic că viața lor împreună va fi mai ceva ca-n telenovela „Tânăr și neliniștit”. Neamțu le vinde vise de doi lei, cum spune un prieten de-al meu. Și tu, Barna, pianistule, mai crezi în Oha după ce ți-a tras-o vârtos în campanie fără alifie și anunț prealabil? Îți place cum ți l-a plantat pe Cioloș lângă tine, nu-i așa că aproape nici nu-l simți în preajmă?

În realitate, liberalilor le tremură chiloții în fața planului B al stângii, expus mai sus, că vorba aia, popa nu repetă liturghia în biserică pentru o babă surdă.

Și acestea fiind spuse, te salut națiune și să nu-mi spui la anul c-am avut dreptate!

 

 Cezar DRAGOMAN

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Toader

    Altul care se dă mare analist și previzionist politic! Ca sa aduci un elogiu unuia ca Ponta este o dovadă că Pinocchio face victime și printre oameni cu pretenții proprii de înțelegere a politicii dâmbovițene.Vacs!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei