Leapşa, ca sport naţional

modelmic

Ceea ce se întâmplă în viaţa politică dâmboviţeană în prezent, întrece orice scenariu de film prost , un film în care actorii sînt amatori, regia e la fel de proastă, iar scenariul e de aceeaşi factură. Klaus dă din nou de perete cu Olguţa şi îi refuză orice fel de acces la butoane, este foarte posibil ca nici el să nu cunoască motivul pentru care o ţine pe madame Olguţa la colţ, dar asta ştie să facă el foarte bine , întotdeauna e Gică Contra.La fel de adevărat este şi faptul că social democraţii, ei, na, nu ei,doar Ayatollahul ot Deliorman Livache se încăpăţînează să o împingă în faţa pe fosta primăreasă a Craiovei, doar că aceste contre de copii cu autism seamănă a glume proaste.

În contextul în care România este la butoanele de la Bruxelles şi toată suflarea Europei este cu ochii pe noi, ce face prezidentul meu neamţ şi politicianul român ? Îşi pun cenuşă în cap în cel mai pur stil românesc…

Degeaba o mai dau din vals în tango băieţii de la PSD, chestia cu suspendarea neamţului este acum tot o glumă răsuflată şi tardivă, dacă decidenţii din partid gândeau mai acum ceva vreme la o acţiune de genul ăsta, trebuiau să o facă, nicidecum să stea pe călcâie şi să se arate cu degetul pe la Bruxelles.

Gabi Firea este şi ea foc şi pară după ce Guvernul a tăiat din bugetul pentru Bucureşti, mă rog, este lăudabil că se bate consoarta lui Pandele pentru banii bucureştenilor, dar trebuie să mai ştie că şi în teritoriu e nevoie de parale, nu doar la Bucureşti, şi ea arată cu degetul tot spre Livache, acesta nu o arată cu degetul pe Găbiţa, îi arată degetul…

În judeţ e o linişte relativă. Pe ici ,pe colo, cîte un protest pe marginea drumului spre Moraviţa şi adevărul este că au dreptatea lor cei care îşi rup zilnic maşinile pe acest drum, ca să circuli în zona Oraviţa, pe la Valeapai sau Ocna de Fier, îţi trebuie un curs de commando în trupele SWAT !…

În Reşiţa se merge în continuare cu plombatul gropilor , e un lucru bun,mai bine ceva decît nimic, măcar să ţină pînă în primăvară plombele, mai încolo, om mai trăi şi-om mai vedea…

Se dă drumul la renovarea Liceului Traian Lalescu, o iniţiativă la fel de bună, parcă liceul cerea renovarea asta.

Mai ieri am văzut un muncitor de la Drumuri, i se rupsese lopata în asfalt.

-Şefu, mi s-a rupt lopata, ce fac ?

-Sprijină-te şi tu în betonieră, că nu mai avem lopeţi…

Din 8 februarie avem director interimar nou la DJTS , la sport adicătelea şi cum era de aşteptat , Lumeniţa începe curăţenia de primăvară în deconcertate. A început ea curăţenia mai demult, iar asta cu expirarea detaşării în funcţie a fostului director, e ca o frecţie la bariera de la Câlnic…Toate la vremea lor, ar zice un mucalit…

Ce prompţi au fost poliţiştii români, l-au agăţat pe macaronarul care tuna botul şi ţiţile vedetelor, taman-direct-exact la ieşirea din ţară ! Cum dracului, macaronar cu 8 clase…şi doctor…e de pomină, a tăiat la români şi uite-aşa , nici de data asta nimeni nu e vinovat, macaronarul a picat din cer în sistemul medical românesc… Cum e normal, ca la noi, mortul e de vină…

Iar dacă îl mai arată mult pe sticlă pe italian, arunc televizorul pe geam ! Păi asta e ştire de breaking news ? Prefer să mă enervez în continuare cu Werner şi Liviu…

Adi NICA

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Dabija

    “curăţenia de primăvară în deconcertate” ??? :) :) :)

    Cat mai e “neamtu” la Cotroceni vulvuta nu mai papa placinta pentru ca l-a facut nazist. punct.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei