Lectură în fotoliu! Sală inedită, inaugurată la Școala 7 din Reșița!

l

O sală de lectură inedită a fost inaugurată la Școala Gimnazială Nr.7 din Reșița. De astăzi, elevii de la ciclul primar își vor putea desfășura activitățile într-o sală luminoasă, aerisită, proaspăt renovată și frumos decorată. În aproximativ 3 săptămâni și elevii de la ciclul gimnazial vor beneficia de o astfel de sală în care activitățile propuse de dascălii lor se desfășoară într-un spațiu primitor și confortabil.

„Azi inaugurăm o sală pe care am gândit-o în primul rând ca sală de lectură, dar nu numai. Este  o sală multifuncțională în care se pot desfășura și alte activități, de relaxare, de lectură, evident și alte activități concepute de colegii noștri de la ciclul primar. Amenajarea acestei săli a fost făcută de personalul de la întreținere, cu contribuția foarte importantă a domnului director adjunct, iar mobilierul și aparatura sunt achiziționate cu ajutorul și cu contribuția Asociației Părinților, pentru că părinții au înțeles că cei 2% redirecționați, pe care și noi cadrele didactice îi redirecționăm, acei bănuți sunt foarte importanți pentru școala noastră și pentru copiii noștri”, a declarat directorul școlii, Ileana Pomoja.

l2

În noua sală, elevii din ciclul primar își pot desfășura activitățile și pot lectura stând confortabil în fotolii beanbags, într-un spațiu în care pe unul din pereții încăperii și-au amprentat în culori vii propriile mânuțe.

Conducerea școlii a profitat de cele două zile în care școala a fost închisă pentru dezinfecție, în urma cazurilor de varicelă înregistrate, au pus mâna pe trafalet și s-au apucat de reamenajat.

l3

Noi am realizat aici la Școala 7 că parteneriatul cadre didactice -părinți lucrează foarte bine, deoarece copiii noștri merită o astfel de investiție și în momentul în care am avut școala închisă pentru acea dezinfecție, împreună cu personalul școlii am venit și am făcut acest cadru mirific și mă bucur că elevii noștri sunt entuziasmați de acest spațiu și se bucură pe deplin”, a declarat directorul adjunct al Școlii Gimnaziale Nr.7, Ionuț Gârtoi.

l5

l6

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Adrian

    Ce-a ajuns si scoala asta …
    De aceea cand termina liceul sunt toti bata la invatatura.
    Si dupa ce maxim 40% dintre ei promoveaza BAC-ul … parintii acuza ministerul ca a dat subiecte prea grele. Asa-i … pentru nivelul lor de cunostinte subiectele au fost muuuuuulllllt prea grele (dar ia ghici … si pentru nivelul de cunostinta al parintilor).

    Raspunde

Lasa un raspuns lui Adrian Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei