Liste de aşteptare interminabile pentru un RMN! La Reșița, bolnavii au de așteptat și până în decembrie

modelmic+editorial

Situație dramatică în întreaga țară pentru bolnavii care au nevoie de o investigaţie de tip RMN. Cum foarte puține spitale sunt dotate cu un astfel de aparat, listele de așteptare se întind chiar și pe un an de zile, astfel că sunt cazuri, inclusiv în Caraș-Severin, în care bolnavii riscă să li se agraveze boala până ajung la o investigație imagistică.

La Spitalul Judeţean din Reşiţa, de exemplu, listele de aşteptare pentru astfel de investigaţii imagistice gratuite se întind deja până în luna decembrie a acestui an, din cauza sumelor prea mici acordate de Casa de Sănătate.

„La nivelul judeţului Caraş-Severin, cam pe toate segmentele de activitate medicală banii sunt cam puţini, avem dificultăţi în contractele cu casa judeţeană de asigurări de sănătate. Fondurile la nivelul judeţului Caraş-Severin sunt insuficiente, probabil că şi în ţară e la fel situaţia, dar nu chiar aşa de gravă ca la noi.

Nu ştiu care este numărul persoanelor aflate pe listele de aşteptare. Ce pot să vă spun este că pentru RMN, listele de aşteptare sunt până în decembrie, cu bilete de trimitere, decontate de casa de asigurări. La nivelul fondurilor de acum, asta înseamnă doi pacienţi pe zi. Pentru atâţia bolnavi sunt fonduri de la casa de sănătate pe zi. Contra cost listele de aşteptare sunt până în aprilie. La cele două aparate CT (n.r. computer tomograf), cu bilet de trimitere, programările sunt până la nivelul lunii iunie şi contra cost până în luna aprilie”, a explicat Violeta Florea, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Reșița, citată de Mediafax.

Situația se regăsește și în cazul bolnavilor care sunt dispuși să scoată bani din buzunar pentru a beneficia de astfel de investigaţii imagistice, și asta pentru că potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului reșițean, în momentul de față unitatea medicală din Reșița este singura din județ care are un aparat RMN funcțional.

„Bolnavii sunt nemulţumiţi, dar nu avem ce face, asta e situaţia. Avem un singur RMN şi două CT-uri, din care unul e foarte vechi, din 2001, celălalt din 2013. Avem opt medici radiologi, dar pentru RMN doar doi au competenţă, pentru CT sunt patru şi restul fac ecografii şi radiologii. Moldova Nouă are un computer tomograf de câţiva ani, pe care nu-l utilizează din lipsă medici. Deci, el este acolo şi stă. Este obţinut pe fonduri europene şi nu merge mutat, este păcat să stea în loc”, a adăugat Violeta Florea, citată de Mediafax.

O astfel de investigaţie costă aproximativ 700 lei un segment, iar la aparatul CT – 350 lei.

 

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei