Lucrările la un proiect de peste un milion de lei, recepționate în comuna Măureni, în luna cadourilor!

modelmic

În luna cadourilor, administrația locală din Măureni are un dar special pentru locuitorii din satul Șoșdea: au fost finalizare lucrările la noua grădiniță, recepția având loc astăzi, în prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, ai Ministerului Educației și bineînțeles ai constructorului.

Nu poate fi decât o bucurie faptul că am ajuns la acest pas și la această finalitate. Am recepționat o grădiniță modernă în satul Șoșdea, ridicată din temelii, finanțată cu ajutorul Ministerului Educației, aici contribuind și noi cu o co-finanțare ulterioară, care cuprinde centrala termică și o parte din curtea grădiniței.

Țin să felicit și constructorul, care și-a făcut treaba cu brio. Noi am supravegheat de aproape această lucrare și sper ca locuitorii satului Șoșdea și dacă este nevoie și cei din Măureni, să aprecieze această lucrare foarte importantă pentru întreaga comunitate. Așa cum știm cu toții, micuții au nevoie de condiții cât mai bune, iar pentru mine ca primar și pentru conducerea Primăriei Măureni, învățământul este prioritar în dezvoltarea comunității noastre. Ca o paralelă, îmi doresc din tot sufletul și este nevoie de o grădiniță nouă și la Măureni, la care am făcut deja proiectarea”, a precizat pentru Reper 24, primarul Brian Filimon.

Edilul a adăugat că în prezent se caută o sursă de finanțare pentru viitoarea grădiniță de la Măureni, purtând discuții în acest sens inclusiv astăzi, cu reprezentanții Ministerului Educației, prezenți la recepția lucrărilor de la Șoșdea.

Valoarea inițială a grădiniței de la Șoșdea a fost de aproximativ 900.000 de lei, dar într-un final costurile lucrărilor s-au ridicat la peste 1.000.000 de lei. Aceasta va fi dată în folosință odată cu începerea viitorului an școlar, interval în care va fi pusă la punct și partea de încălzire și vor fi amenajate și curtea și spațiul de joacă destinat copiilor.

 

5702e639-a0da-4584-9c8e-b4d6e7d2f1c983b1967c-8c79-4f0b-b9b4-16fdad1b08700d5a3149-b0ce-45f8-b420-d17a45ed192db75c7613-6831-49d7-a380-95a105892a051f4c2b62-9c5b-405f-bc27-78500300b3c892e6af5f-e728-4c08-a0e7-19070498fa8f3c5fd156-6a28-4282-8372-5ba74a26d64d924da95d-1a42-4322-afe1-7e12b5765b199f338856-a267-4895-83bf-5c5a22ecd6dd

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei