Luminița Jivan își apără premierul! „Noi nu vorbim vorbe, pentru noi vorbesc faptele!”

Jivan

Vestea pe care a dat-o premierul Viorica Dăncilă după ședința de Guvern de la sfârșitul acestei săptămâni, conform căreia la jumătatea lunii august va avea loc o rectificare pozitivă, dă un mai mare suport postării deputatului social democrat Luminița Jivan. Aceasta a postat săptămâna trecut un mesaj de susținere a Guvernului condus de Dăncilă și a detaliat o parte din realizările guvernării primei femei prim ministru din istoria României.

Intrată în conflict cu cei care susțin mesajele obscene anti PSD, Luminița Jivan a continuat să își susțină Guvernul cu al cărui șef se pozează ori de câte ori are ocazia. În penultima postare de susținere, parlamentarul cărășean aprecia că unele greșeli și bâlbe sunt exagerate și cei care le aduc ostentativ în atenția utilizatorilor de rețele sociale au propriile lor interese.

Susținem Guvernul Dăncilă în continuare, dincolo de … adevărat, unele bâlbe, gafe imputate Premierului țării noastre deseori exagerat de înverșunat apăsate-n spațiul public, asumate totuși și corectate din mers de multe ori. Dat fiind presiunile la care suntem supuși cu încrâncenare de-a dreptul prostească de către cei care nu au reușit să câștige încrederea românilor, păcălicii – încrâncenare manifestată de «binevoitori» de serviciu și care evită deliberat să pomenească lucrurile bune pe care le-a realizat Guvernul PSD până acum – cu siguranță că greșelile au existat însă proporțiile apocaliptice cu care sunt prezentate nu fac decât să sublinieze că nu bunăstarea românilor ori progresul țării îi preocupă pe artizanii dezbinării, ci propriile lor interese”, scria în urmă cu o săptămână Jivan pe pagina sa de Facebook.

Tot în acea postare, deputatul social democrat îi cataloga pe cei care o judecă cu atâta patimă pe Viorica Dăncilă că sunt lipsiți de bărbăție.

Viorica Dăncilă nu este un om conflictual, este un bun român, este femeia premier care a răspuns provocărilor apărându-și țara și asumându-și responsabilități! Cei ce o judecă zi de zi cu patimă și ură și prin metode nedemne de «bărbăția»  pe care-o afișează mai ales din spatele monitoarelor, nu au realizat nimic atunci când au avut frâiele țării în mână, mai mult, și-au pierdut și respectul și încrederea românilor pentru că s-au dovedit papagali aflați în slujba celor ce îi consider marionete de folos intereselor lor! Câtă credibilitate poate avea un păcălici, dar un fariseu, dar cei care-și vând conștiința și condeiele folosindu-și  «abilitățile» în doar previzibila și preavizibila fără de pauză denigrare a țării și-a diriguitorilor țării? Ipocrizia , ticăloșia îmbrăcată în vorbe meșteșugite mânuite de marionetele păpușarilor din umbra, vor fi mereu demascate. Noi nu vorbim vorbe, pentru noi vorbesc faptele!”

Iată că, la nici o săptămână după postarea parlamentarului cărășean, Guvernul condus de contestata Dancilă a anunțat o rectificare pozitivă la jumătatea luni august. Asta ar însemna fapte, după cum bine amintește deputata Jivan în postarea de pe rețeaua de socializare. Iar dacă toate alocările financiare din videoclip-ul postat de Jivan pe Facebook vor deveni realități bugetare, atunci, dincolo de bâlbe și gafe, parlamentarul cărășean știe de ce-și apără premierul.

 

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei