Lupta contra țânțarilor continuă la Reșița. Se trece la dezinsecția aeriană

modelmic

 

Reșița trece la dezinsecția aeriană! După ce luna trecută au avut loc activități de dezinsecție la sol, cu mașini dotate cu pulverizatoare, săptămâna aceasta este programată o nouă etapă în lupta contra țânțarilor. De data aceasta se va trece la aplicarea de tratamente aeriene, iar reprezentanții Primăriei Reșița asigură că substanța ce va fi folosită este avizată de Ministerul Sănătăţii.

„Primăria Municipiului Reșița, în colaborare cu Societatea Comerciala DD CHIM SRL (telefon 0254224080), vă aduce la cunoștință faptul că în data de 14.08.2020, în intervalul orar 06:00-10:00 și 19:00-22:00, se vor desfășura lucrări de DEZINSECȚIE AVIO (combaterea ţânţarilor cu avioane utilitare) pe raza domeniului public al municipiului Reșița. În cazul condițiilor meteo nefavorabile termenul de executare a lucrărilor va fi prelungit.

Substanța utilizată este Deltatim Plus, este avizată de Ministerul Sănătăţii şi nu pune în pericol populaţia şi animalele”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Reșița.

Apicultorii sunt rugați să ia toate măsurile pentru protejarea albinelor în intervalul de desfășurare al tratamentelor, astfel încât să se prevină apariția unor eventuale intoxicații ale acestora.

Informaţii suplimentare pot fi obținute de la Serviciul Gospodărie Urbană, din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa, la numerele de telefon 0255/211692 interior 173, 0255/210258 sau la adresa de e-mail: [email protected].

foto: observatordetimis.ro

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

http-reper24-ro