M.A.I. scoate la concurs peste 2.000 de posturi de conducere!

modelmic

Guvernul a aprobat în ședința de joi, Memorandumul propus de Ministerul Afacerilor Interne privind scoaterea la concurs a 2015 funcții de conducere existente la nivelul instituțiilor aflate în Aparatul Central și al instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea MAI. Ocuparea posturilor se va face prin organizarea de concursuri, anunţă instituţia.

Decizia vine după ce anul trecut, prin ordonanță de urgență, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice.

Posturile de conducere care vor fi scoase la concurs vizează funcţii existente la nivelul instituţiilor aflate în Aparatul Central cât şi în cadrul instituţiilor aflate în subordinea şi coordonarea MAI”, precizează instituţia.

La nivelul unităților Ministerului Afacerilor Interne sunt prevăzute aproximativ 12.000 de posturi de conducere, din totalul acestora fiind vacante aproximativ 3.700 de posturi. Restul funcțiilor vacante, neprevăzute în Memorandumul aprobat de Guvern, urmează să parcurgă procedurile legale de deblocare la o dată ulterioară.

foto:

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei