Mai gustoase și mai sănătoase! 80 de tone de tomate cultivate în Caraș-Severin au ajuns pe mesele cărășenilor!

modelmic

Programul „Tomate” s-a dovedit a fi un real succes la nivelul judeţului Caraş-Severin, sunt de părere reprezentanții Direcției Județene pentru Agricultură. 36 de legumicultori cărășeni s-au înscris în programul de acordare a ajutorului de minimis pentru tomate, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate: aproape 80 de tone de cea mai bună calitate, cultivate în pământul județului au ajuns anul acesta pe mesele cărășenilor.

„Având în vedere că județul Caraș-Severin nu este o zonă de prolificitate pentru legume în spații protejate, în general, am reușit să atragem un număr destul de important de doritori și câștigul real este al acestui program este faptul că aduce pe piață aproape 80 de tone de tomate, din care o bună parte sunt în extrasezon, tomate cultivate în pământ românesc, în pământul județului Caraș-Severin.

Noi am fost la fiecare dintre cultivatori cel puțin o dată sau de două ori, în afara controalelor obligatorii, ca să putem să vedem și alte aspecte legate de aplicarea de tehnologii, de aplicarea de fertilizanți, de combaterea bolilor și a dăunătorilor și am ajuns la următoarea concluzie: cultivatorii noștri practică o agricultură curată, au folosit în măsură foarte mică pesticide, unii chiar deloc. Asta s-a văzut și în faptul că au fost cei mai căutați pe piețe, pentru că roșiile lor au avut gust, au avut textură, au avut prospețime, au întrunit toate elementele unui produs de înaltă calitate”, a explicat Liviu Munteanu, reprezentant al Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin.

Fermierii înscriși în programul „Tomate” provin din diverse zone ale județului, din localități cum ar fi Caransebeș, Oțelu Roșu, Bocșa, Fîrliug, Vărădia, Zăgujeni, Brebu, Feneș, Berzovia, Vrani, Șopotu Vechi, Zorlențu Mare, Belobreșca, Lupac, Rusca Teregova sau Valea Pai. Roșiile cultivate de aceștia au ajuns pe diverse piețe din Caraș-Severin sau chiar Timiș, dar au fost și cazuri în care producătorii au ales să își valorifice marfa direct de la fermă.

Schema de ajutor de minimis este destinată producătorilor – persoane fizice, care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli – persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, precum şi producătorilor agricoli – persoane juridice. Valoarea ajutorului de minimis este de 3.000 euro/beneficiar/an.

foto: impactfm.ro

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei