Marcel Vela are încredere deplină în primarul Popa: „Reșița va recupera în patru ani ceea ce a pierdut în 26”!

modelmic

Președintele organizației județene a Partidului Național Liberal Caraș-Severin, Marcel Vela, nu are decât cuvinte de laudă la adresa primarului Reșiței, Ioan Popa. Invitat în cadrul unei emisiuni live la Reper 24, senatorul cărășean a afirmat că Popa este un primar care a demonstrat că are multe idei bune și că sub conducerea acestuia „Reșița va recupera în patru ani ceea ce a pierdut în 26”.

Președintele PNL Caraș-Severin a declarat că este mulțumit de activitatea tuturor primarilor liberali din județ, amintind că în urmă cu doi ani a pariat pe multe figuri noi în politică, în ideea de a aduce un nou avânt și o altă dinamică organizației pe care o conduce. Vela a evitat însă să vorbească despre relația pe care o are cu primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, declarând doar că este una civilizată și că sugestia sa pentru echipa de la Caransebeș a fost să fie uniți și să confirme încrederea pe care alegătorii au avut-o în ei în 2016.

Cu totul alta a fost reacția lui Vela atunci când a venit vorba de prestația primarului de la Reșița, Ioan Popa.

După cum se vede Nelu Popa chiar are idei moderne și eu cred că după primul mandat al primarului Popa, Reșița va avea o față modernă, europeană și lumea va fi mulțumită de activitatea primarului. De fiecare dată când vin în Reșița sunt bucuros pentru că văd schimbări bune”, a afirmat Vela.

Iată întreaga emisiune cu senatorul cărășean Marcel Vela:


 Karina TINCUL

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “și eu cred că după primul mandat al primarului Popa, Reșița va avea o față modernă, europeană și lumea va fi mulțumită” a afirmat Vela (în urmă cu doi ani a pariat pe multe figuri noi în politică).
    Mai ales că şi la “Triaj” se va circula pe o singură bandă (după mintea lui Popa), lumea va fi foarte mulţumită de politica demolatoare cu figuri (noi) a… “aveniturilor”.
    Lumea cealaltă?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei