Marcel Vela își felicită competitorii! „Aceste alegeri au fost mai corecte decât cele locale din vară”

modelmic+editorial

Marcel Vela, proaspăt senator de Caraș-Severin, și-a preluat ieri mandatul alături de colega sa Valeria Schelean. Cu toate că PSD a obținut un scor aproape dublu față de liberali, cel puțin la nivel de județ, Vela se declară mulțumit de campania dusă de colegii săi liberali, felicitându-i totuși pe competitori, cărora le mulțumește pentru corectitudinea de care au dat dovadă la aceste alegeri.

Vela este de părere că alegerile parlamentare de 11 decembrie au fost mult mai corecte decât localele de la începutul verii, iar faptul că doar 5000 de voturi au fost anulate, vine să dovedească acest lucru.

„Este un nou început care, sperăm noi, să fie de bun augur pentru România și pentru Caraș-Severin. Mulțumim BEJ, Prefecturii județului și tuturor celor care s-au implicat în procesul electoral. Trebuie să precizăm că aceste alegeri au fost mai corecte decât cele locale din vară. Sunt cu 5000 de voturi anulate mai puține decât atunci, ceea ce înseamnă că procesul electoral a fost mai bine organizat și competitorii electorali mult mai corecți. îi felicităm pe toți cei care au câștigat aceste mandate și vor reprezenta județul Caraș-Severin în Parlamentul României și îi felicit pe competitori, indiferent din ce partid au făcut parte. Le mulțumesc celor care ne-au votat, și celor care nu ne-au votat, am un gând și pentru cei care nu s-au prezentat la vot pentru că sunt convins că au avut motivele lor bine întemeiate”, explică Marcel Vela.

La rândul său, Valeria Schelean, a primit ieri un nou mandat de deputat, primele sale gânduri fiind recâștigarea încrederii cetățenilor în Parlament. Mai mult, aceasta speră ca în următorii 4 ani, activitatea parlamentarilor români să se axeze, dacă nu complet, măcar în cea mai mare parte pe adoptarea de proiecte, și nu pe excluderea unor colegi penali din instituție.

„Îmi doresc ca acest nou Parlament să reușească să recâștige încrederea cetățenilor în această instituție. Sper ca în acest mandat munca noastră în plen să fie axată mult mai mult spre adoptarea de proiecte care să fie în folosul cetățenilor”, a declarat Valeria Schelean.

 

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei