Mare pagubă le-au făcut polițiștilor din Moldova Nouă

a

Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin Alina Boeru a remis un comunicat de presă despre fapta unor tineri din Moldova Nouă:

„Ieri, 06 noiembrie 2020, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, doi tineri de 21 și 29 de ani, din Moldova Nouă, bănuiți că ar fi înțepat anvelopele unei autospeciale de poliție, parcată pe o stradă din oraș.

Astfel, în data de 05 noiembrie, în jurul orei 20.45, în timp ce mașina de poliție se afla parcată în fața unui local de alimentație publică din oraș, unde echipajul de poliție efectua verificări cu privire la respectarea legislației în vigoare, bărbatul de 29 de ani ar fi înțepat anvelopele stânga față și spate ale mașinii, celălalt tânăr stând de pază.

Aceștia au fost identificați imediat de polițiști și conduși la sediul poliției pentru cercetări.

În acest caz, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate“ – a mai precizat Alina Boeru purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Sursă foto: StiriEst

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei