Marele antrenor și gimnast român, Dan Grecu, s-a reîntors la Reșița și se implică în noul proiect al Lotului Olimpic de Juniori!

 

modelmic

Andreea Răducan, un nume sonor al gimnasticii românești, Președinte al Federației Române de Gimnastică, a fost prezentă ieri la Reşiţa pentru prezentarea oficială a lotului național de juniori, care şi-a reluat activitatea la Reşiţa, după o pauză de 14 ani, în care Centrul Naţional Olimpic de juniori a funcţionat la Bistriţa.

Andreea Răducan a dezvăluit cu această ocazie și marea surpriză: revenirea la Reșița a antrenorului Dan Grecu și a soției marelui antrenor al gimnasticii, Elena Grecu, coregrafă a Lotului Olimpic de Gimnastică.  Reșița, reprezintă pentru familia Grecu o a doua casă, știut fiind faptul că Dan Grecu, actualmente vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică, a pregătit lotul masculin olimpic de gimnastică în acest oraș, încă din anul 1984. Grecu vine la Reșița cu întregul său pachet bogat de cunoștințe din sportul căruia i-a dedicat cea mai mare parte din viață, și își va dedica timpul relansării gimnasticii masculine juvenile, alături de coordonatorul Lotului Olimpic de juniori, lugojeanul Adrian Meleancă.

„Lotul Olimpic și-a început activitatea la Reșița. Această responsabilitate de a aduce la Reșița Centrul Naţional Olimpic de juniori nu a fost simplă, dar ne-am asumat acest parcurs mai dificil, cu dorința și cu gândul că. într-un viitor relativ apropiat ne vom bucura de performanțele gimnaștilor noștri. A fost mai mult decât încântător să aflu că domnul și doamna Grecu își doresc să se implice în acest proiect. Omul sfințește locul. Cu adevărat un moment de respiro și de liniște, în care am înțeles că suntem pe drumul cel bun, aici la Reșița.

Familia Grecu oferă, astfel, garanția faptului că proiectul de la Reșița al FRG-ului este unul cât se poate de serios, beneficiind de o implicare totală a autorităților locale, după cum a declarat la întâlnirea de ieri primarul municipiului, Ioan Popa.

De altfel, Elena Grecu recunoștea faptul că nu îi este ușor să renunțe la confortul de acasă, de la București, pentru a reveni într-o cameră de cămin alături de multiplul campion Dan Grecu, dar ambii își doresc să le fie aproape mai tinerilor coordonatori de la Reșița, oferindu-le sfaturile necesare depășirii oricăror bariere în activitatea din următoarea perioadă. „Vor apărea și momente dificile, noi știm prin ce am trecut de-a lungul timpului și de aceea suntem alături de colegii noștri.

Spațiile de cazare ale gimnaștilor de la lotul Olimpic de Juniori vor fi asigurate de Direcția Județeană de Tineret și Sport Caraș-Severin, directorul Marius Bălean manifestându-și, la rândul său, suportul pentru gimnaștii de performanță care se vor deplasa la Reșița.

La rândul său, supervizorul activității lotului de la Reșița, antrenorul Dan Grecu, a  cerut implicarea în noul proiect a oficialităților locale și a asigurat că se caută soluții pentru a aduce gimnastica din România acolo unde a fost odată.

10 este numărul de sportivi care se află în pregătiri la lotul olimpic de juniori, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, de la cluburile din Bistriţa-Năsăud, Buzău, Lugoj, Reşiţa, Sibiu şi Bucureşti.

Sergiu TABAN


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei