Marile realizări ale micii perioade de guvernare. Conferință de presă la PNL Caraș-Severin

aaa
Reprezentanții organizației PNL Caraș-Severin au primit sarcină din partea conducerii centrale, la fel ca toate celelalte filiale județene din țară, să prezinte presei și implicit publicului realizările obținute de guvernarea liberală în cele 180 de zile cât s-a aflat la conducerea executivului României.

Mesajul tematic a fost: „Moțiunea de cenzură – 3 luni de guvernare PNL vs. 3 ani de guvernare PSD“. Realizările guvernării PNL au fost prezentate de Jaro Norbert Marșalic – prim vicepreședintele organizației județene, Dănuț Florea – membru al biroului județean PNL, Viorel Bașag – coordonatorul oamenilor de afaceri din partid, Ghiță Roma – primarul comunei Slatina Timiș și vicepreședinte al organizației PNL Caraș-Severin, precum și Daniel Surdu – membru al biroului județean.

S-a precizat că moțiunea de cenzură a fost depusă de către PSD și susținută de PRO România, pentru că liberalii au dorit să vină în întâmpinarea cetățenilor cu proiectul pentru alegerea primarilor în două tururi, pe care Guvernul și-a asumat răspunderea.

Parlamentul arată că acționează împotriva voinței poporului român, pentru că peste 80% dintre români cer alegerea primarilor în două tururi, astfel încât cel care conduce comunitatea locală să-i reprezinte cu adevărat“, a precizat Jaro Marșalic. Acesta a mai afirmat și faptul că: „Moțiunea vine după 3 luni de guvernare PNL cu o cadență pe care România nu a mai văzut-o vreodată, în care ne-am pus în fața dezastrului pe care pesediștii l-au lăsat, în batjocura de guvernare pe care au produs-o în 3 ani de zile“.

sss

Dintre realizările liberale au fost amintite: organizarea alegerilor prezidențiale, despre care s-a spus că s-au desfășurat „civilizat, fără incidente și aproape un milion de români din diaspora au putut vota“; reducerea numărului de ministere și eliminarea celor care „au umflat aparatul de stat cu pile și sinecuri politice“; aducerea bugetului țării la un echilibru; eliberarea sumelor care se cuveneau de drept firmelor sechestrate de PSD, din TVA și din concedii medicale; corectarea „odioasei ordonanțe 114“. S-a amintit și de „eliminarea sifonării banilor publici de către PSD“, construirea unui buget realist și „deschiderea competiției în sistemul de sănătate în beneficiul pacienților, pentru servicii medicale mai bune“.

Au fost prezentate și o parte a ordonanțelor de urgență adoptate de Guvernul Orban în ultima sa zi de mandat, printre care: decontarea navetei pentru elevi, extinderea programului masa caldă, pregătirea stocurilor pentru epidemii, decontarea intervențiilor medicale din programele de sănătate, modificarea Legii achizițiilor publice și descentralizarea Programului Operațional Regional.

 

Dan AGACHE

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “Reprezentanții organizației PNL Caraș-Severin au primit sarcină din partea conducerii centrale …”

    Nu toate organizaţiile rămân însărcinate după un fu… de partid :)
    Doar cele … exhibiţioniste îşi expun …

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei