Masca devine obligatorie de astăzi în tot județul Caraș-Severin

a

Ca urmare a creșterii continue și îngrijorătoare a numărului de persoane infectate cu SARS CoV-2 în județul Caraș-Severin,  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, reunit ieri la solicitarea Instituției Prefectului, a adoptat mai multe hotărâri, între care cea privind purtarea obligatorie a măștii în toate spațiile închise și deschise din județ:

„Începând cu data de 04.11.2020, pe toată perioada stării de alertă, pe teritoriul județului Caraş-Severin, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Se exceptează de la aceste măsuri persoanele care desfășoară activități fizice intense sau alte activități, reglementate de prevederi legale în vigoare “.

De asemenea s-a hotărât că respectarea aplicării măsurilor adoptate se va urmări de către structurile Ministerului Afacerilor Interne împreună cu alte instituții cu atribuții de control (Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Caraş-Severin, Direcția de Sănătate Publică Caraş-Severin, etc), conform competențelor legale. Nerespectarea măsurilor se sancționează cu amendă contravențională, potrivit legii. Cu 712 cazuri de infectare în ultimele 14 zile, județul Caraș-Severin ajunge la o incidență de 2,21 la mia de locuitori. Cele mai multe cazuri sunt în continuare în municipiul Reșița, unde incidența este de 4,72, iar numărul peroanelor infectate este de aproape 400.

S-a aprobat de asemenea trecerea unor unități de învățământ în scenariul roșu pentru o perioadă de 14 zile: Școlile gimnaziale ”Vasile Versavia” din Naidăș,  Fârliug, ”Trandafir Tămaș” din Marga, Ocna de Fier și Școala Gimnazială ”Gheorghe Guga” din Răcășdia. În prezent 12.604 elevi din Caraș-Severin învață doar în on-line. La nivel județean 9 elevi sunt infectați, 57 sunt izolați, 17 cadre sunt infectate cu noul tip de virus, iar 27 sunt izolate. Dintre acestea 11 sunt în concediu medical iar alte 16 au decis să predea on-line, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ prof. Ion Chiosa.

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei