PSD cere măsuri radicale la Caransebeş

măsuri radicale

În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Caransebeş, de vineri, 27 octombrie, liderul grupului social-democrat, Florin Bogdea, a venit cu propunerea ca, având în vedere faptul că, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 48, taxele prevăzute privind Fondul de mediu se suspendă până la 1 ianuarie 2019, la Caransebeş să se renunţe la acea taxă de 80 de lei percepută pentru o tonă de deşeuri, iar operatorul de salubritate să revină la vechile tarife, practicate până la intrarea în vigoare a respectivei taxe. Susţinut de colegii săi social-democraţi, Florin Bogdea a cerut alinierea tarifelor practicate la Caransebeş cu cele percepute în celalalte oraşe din judeţ. Mai mult, el a solicitat şi alte măsuri, cum ar fi o reorganizare care să treacă Transal-ul în subordinea Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, sau chiar desfiinţarea operatorului de salubritate şi aducerea unei firme care să se ocupe de deşeurile menajere din municipiu.

măsuri radicale

Ovidiu Chimigeriu, directorul SC Transal Urbis SRL, a explicat că majorarea tarifelor la Caransebeş nu s-a datorat atât acelei taxe de mediu, cât faptului că în 2014 salariul minim în România a crescut substanţial şi, în plus, în această perioadă operatorul de salubritate face o serie de investiţii pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate pentru populaţie. Ovidiu Chimigeriu a mai adăugat că, oricum, un preţ unitar la nivel judeţean va fi stabilit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Intercom Deşeuri Caraş-Severin”, odată cu deschiderea Deponeului Ecologic de la Lupac, iar aceste tarife vor fi mult mai mari decât cele practicate în prezent de Transal Urbis.

măsuri radicale

„E o discuţie complicată aceasta, mai ales în perspectiva majorării tarifelor şi a uniformizării lor la nivel de judeţ. Cred că în momentul în care se va ajunge acolo, Caransebeşul va avea un statut privilegiat, în sensul că, dacă lucrurile stau aşa cum se spune în Oţelu Roşu, Reşiţa sau alte localităţi care au preţuri mai mici, acolo vom vorbi de dublări sau chiar triplări ale tarifelor, în vreme ce la Caransebeş creşterea va fi una mai uşor suportabilă pentru populaţie. Dacă discutăm despre tariful acesta, care e considerat mare în municipiul nostru, pot să vă spun că, aşa cum a arătat şi Ovidiu Chimigeriu, Transal Urbis face permanent investiţii. Veţi vedea, în curând, în peisaj alte tipuri de pubele, zonele de depunere a deşeurilor vor avea altă înfăţişare, iar lucrurile acestea se fac tot din aceşti bani. Dacă am micşora tarifele, am rămâne în situaţia actuală sau poate chiar ne-am întoarce la vechile deponee de gunoi. În plus, cred că la Caransebeş se face cea mai bună reciclare, în momentul de faţă, şi suntem în proces de extindere a tipurilor de deşeuri pe care le reciclăm. Avem în prezent sticlă, metal, plastic, hârtie, carton, am trecut la textile… Se fac paşi mărunţi, dar siguri, spre o societate mai modernă din acest punct de vedere”, a spus, după şedinţă, primarul Felix Borcean.

Cosmin VLAD

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei