Medicii veterinari au pichetat astăzi sediul DSVSA Caraș-Severin

modelmic

Mai mulți medici veterinari au pichetat astăzi sediul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, nemulțumiți de neachitarea unor sume restante de mai multe luni, dar și de creșterea atribuțiilor puse în sarcina medicilor veterinari de liberă practică și lipsa echipamentelor de protecție atât pentru protejarea față de SARS-CoV-2, cât și pentru împiedicarea diseminării virusului pestei porcine africane. Protestele au loc la nivel național, filiala Caraș-Severin a Colegiului Medicilor Veterinari din România anunțând că medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, care dețin un contract de concesiune sau de prestări servicii sanitare veterinare cu DSVSA Caraș-Severin, își suspendă activitatea începând de astăzi.

„Noi trebuie să ne plătim angajații, să întreținem cabinetele, iar situația financiară a fiecărui cabinet este destul de precară, ajungând la situații destul de alarmante, în care există medici veterinari care au venituri sub salariul minim pe economie.

Mai avem și alte nemulțumiri, vizavi de procedura de inspecție prin care anul acesta s-au introdus noi atribuții medicului veterinar, să punem noi sub supraveghere gospodăriile unde găsim animale neidentificate, lucru care nu se pune în sarcina medicului veterinar de liberă practică, ci în seama oficialilor. Pe de altă parte ni s-a cerut să culegem coordonatele GPS pentru fiecare gospodărie, lucru cu care nu suntem de acord, pentru că nu suntem nici topografi și nu avem nici pregătirea necesară pentru această îndeletnicire.

Mai avem nemulțumiri legate de procedura de inspecție pentru că datorită pandemiei, procedura prevede să mergem de mai multe ori în gospodăriile unde sunt animale neidentificate, ceea ce contravine legislației, în condițiile în care de astăzi intră în vigoare noile măsuri impuse de Guvern, prin care se reduce la minim interacțiunea dintre oameni, iar noi, în loc să mergem o singură dată, ne trimit de mai multe ori în aceeași gospodărie , nici măcar un rând de echipamente nu ne-a fost oferit pentru această activitate”, a explicat unul din medicii veterinari care a pichetat astăzi sediul DSVSA Caraș-Severin.

 

Lista de revendicări a medicilor veterinari cuprinde șase puncte:

1. Neaplicarea Legii 236/11.12.2019 și a OUG 117/22.07.2020 de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), iar medicii veterinari așteaptă de zece luni să li se acorde prevederile din Legea 236 conform contractelor aflate în derulare. Prevederile Legii 236 prin care se acordă o sumă lunară brută de 10,000 lei pentru fiecare contract aflat în derulare, au venit într-un moment greu pentru cabinetele veterinare din mediul rural, datorită faptului că tarifele pentru acțiunile veterinare cuprinse în Programul Strategic Național nu au mai fost actualizate din anul 2013, coroborat cu creșterea cheltuielilor la cabinetele veterinare – în special cele salariale, care s-au triplat, dar și cu scăderea efectivelor de la an la an. Astfel s-a ajuns ca medicii veterinari din mediul rural să nu mai aibă din ce își plăti tehnicienii veterinari angajați, iar veniturile unora să ajungă sub nivelul venitului garantat de salariul minim pe economie.

2. Încălcarea contractelor de concesiune/prestări servicii încheiate cu DSVSA prin care sunt introduse în procedura de Inspecții în exploatațiile nonprofesionale elemente noi care exced clauzelor contractuale și care obligă medicii veterinari împuterniciți să culeagă coordonate GIS ale acestor exploatații, activitate pentru care medicii veterinari nu sunt specializați și acreditați.

3. Demararea tardivă a Procedurii de Inspecții în exploatațiile non-profesionale cu șase săptămâni face ca termenul de finalizare al acțiunii de 15 decembrie 2020 să fie astfel imposibil de realizat în contextul actual al pandemiei SARS-CoV-2 și a Pestei Porcine Africane (PPA).

4. Supravegherea PPA în timpul inspecției în exploatații îngreunează efectuarea acțiunii de Inspecție și inventariere a efectivelor de animale deoarece Procedura ANSVSA prevede ca fiecare exploatație unde se găsesc animale necrotaliate, noi introduse în gospodării, să li se emită Dispoziții de punere sub supraveghere pentru o perioadă de 15 zile la suine și 7 zile pentru bovine, ovine si caprine de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți (mvlpî), iar la finalizarea acestor perioade să revină în gospodării și să examineze aceste animale și să emită Dispoziții de ridicare a acestor măsuri și abia atunci să le introducă în Baza Națională de Date, dacă proprietarul prezintă documente sanitare veterinare. Aceste lucruri sunt practic imposibile datorită faptului că medicii veterinari de liberă practică nu au calitatea de medici veterinari oficiali, deci nu pot emite dispoziții nici de punere sub supraveghere și nici de ridicare a restricțiilor, apoi animalele neidentificate care nu corespund cu BND dar achiziționate din alte zone nu se pot identifica decât în exploatația unde au fost găsite și nu în exploatația de origine (de unde au plecat), mai mult aceste etape de ridicare a restricțiilor pe specii și de identificare la doar 2 săptămâni presupune vizite multiple în gospodării și riscuri suplimentare de îmbolnăvire atât pentru personalul sanitar veterinar cât și pentru proprietarii de animale. La toate acestea se mai adaugă și faptul că aceste măsuri prevăzute de noua procedură de Inspecții nu sunt prevăzute în contractele noastre și nici nu sunt retribuite conform legislației sanitare veterinare.

5. Lipsa echipamentului de protecție atât pentru protejarea față de SARS-CoV-2, cât și pentru împiedicarea diseminării virusului pestei porcine africane. Actuala campanie de Inspecții 2020 vine pe un fond pandemic deosebit în ceea ce privește sănătatea publică, lucru care face mult mai greu de desfășurat o astfel de acțiune acum, dat fiind faptul că trebuie vizitate toate gospodăriile cu animale, iar situația epidemiologică din județul Caraș-Severin este una cu evoluție majoră în această perioadă, cu localități cu Cod roșu din punct de vedere al evoluției SARS-CoV-2, iar prezența colegilor noștri în masă în toate gospodăriile unde pot fi persoane pozitive sau doar suspecte poate avea un rol important în diseminarea acestei boli. Tot la fel de importantă este și evoluția Pestei porcine africane care a ajuns și în județul nostru și considerăm că presiunea difuzării ei este un aspect foarte important de luat în seamă, iar lipsa echipamentelor de protecție (combinezoane, măști, viziere, botoși), pentru medicii veterinari, poate duce la răspândirea virusului și înmulțirea focarelor în zonele noastre de activitate. La acestea se mai adaugă și măsurile suplimentare de biosecuritate la suine situație în care dacă nu avem echipamente de protecție nu putem să vizităm mai mult de o exploatație cu suine pe zi.

6. Lipsa de implicare a autorității la nivel central și a instituțiilor subordonate, pentru ca interesele profesionale ale medicilor veterinari de libera practică împuterniciți, care efectuează acțiunile de interes public național să fie promovate și respectate, atâta timp cât se tergiversează și nu se trimite în plenul Camerei Deputaților pentru votul final legea de aprobare a O.U.G. 117/2020, cu toate că sunt îndeplinite toate condițiile procesului legislativ. Ținem să precizăm că sănătatea noastră, a angajaților noștri și a crescătorilor de animale cu care venim în contact este mai importantă decât aspectele economice sau de altă natură”.

modelmic

Protestele organizate la nivel național de Colegiul Medicilor Veterinari vor continua pe tot parcursul acestei săptămâni.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei