Mesajul Prefectului de Caraș-Severin Cristian Gâfu, în contextul creșterii infectărilor cu COVID-19

 

x

În contextul creșterii atât în ţară,  cât și în județ a  numărului de persoane infectate cu SARS  CoV-2, Prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, lansează o solicitare imperativă către toți locuitorii din Caraş-Severin:

„Dragi cetățeni ai județului Caraş-Severin, atât pe latură instituțională, cât și pe cea umană, vă solicit să reînviați rațiunea și simțul civic de care  ați dat dovadă pe parcursul stării de urgentă. În perioada incipientă a pandemiei, noi, instituțiile statului, împreună cu voi, locuitorii acestui  județ, am reușit să gestionăm criza cu rezultate foarte bune, iar pentru a reveni la această stare de fapt, este imperios să fim mai conștiincioși ca niciodată.

Organele statului își fac datoria și controlează agenții economici care desfășoară activități publice, dar fără aportul dumneavoastră, toată  această muncă este în zadar. Cu toții am văzut și încă vedem cum sisteme medicale avansate, din alte ţări, au fost pur și simplu depășite de numărul bolnavilor de COVID-19.

Arma cea mai eficientă pe care noi am avut-o și o avem în continuare este  conduita cetățenilor în respectarea măsurilor de prevenție luate de autoritățile statului.

După perioada stării de urgentă, s-a trecut la relaxarea măsurilor restrictive, pentru a reporni economia și pentru a acorda cetățenilor libertate de mișcare.  Dar această libertate de mișcare, dacă este înțeleasă greșit, poate deveni cel mai bun aliat  al coronavirusului.  A sosit și sezonul estival, iar tentațiile sunt  mari  pentru fiecare  dintre noi. Acum este momentul să dăm dovadă că rațiunea  primează. Dacă  vrem să revenim la o viață normală și complet relaxată, este nevoie de o perioadă de sacrificiu social. 

Aveți acasă părinți, bunici, copii,  frați și surori!

Pentru protejarea dumneavoastră și a lor,  respectați regulile de distanţare socială!

Nu vă adunați în grupuri și nu  participați la evenimente de masă!

Aplicați cu  maximă atenție  regulile  de igienă și de prevenție!

Purtați mască de protecție atunci când sunteți în grup sau  când vă aflați în spații închise alături de alte persoane! 

Fac un apel, în special către adolescenți! Știu că sunteți tineri și în această perioadă frumoasă a vieții voastre aveți nevoie de socializare, dar pentru a  avea parte de un  viitor sigur și pentru a vă proteja familiile și prietenii, evitați să vă adunați în grupuri, chiar dacă o faceți în aer liber! Știu că la această vârstă minunată, aveți impresia că sunteți invincibili și chiar vă doresc să fiți așa, dar gândiți-vă că părintii și bunicii voștri nu au avantajul  tinereții de partea lor și sunt   mult  mai expuși la complicațiile  generate de coronavirus. Pentru sănătatea lor, dați dovadă de maturitate, de  seriozitate și respectați  măsurile impuse de autorități!

Nu dați crezare zvonurilor destabilizatoare și fără nici un fundament științific, care încearcă să bagatelizeze gradul de periculozitate al  infecției cu noul coronavirus. După cum ați putut vedea, în ultimele săptămâni numărul de cazuri noi a crescut cu repeziciune, pe fondul relaxării sociale.  Virusul nu a plecat în vacantă, el este în  continuare între noi și profită de absolut orice greșeală  pe care o facem, iar în acest caz, greșelile au  consecințe iremediabile, care se cuantifică în vieți omenești pierdute! 

De asemenea, încurajăm populația să semnaleze autorităților cazurile în care nu se respectă normele de siguranță și de prevenție!

Sunt țări în lume unde măsurile impuse de autorități nu au fost atât de restrictive, dar cetățenii respectivelor țări au păstrat distanța socială și au respectat normele de siguranță și prevenție  din pură conștientizare a gradului ridicat  de risc la care ne expune pandemia. Haideți să luăm și noi exemplu de la aceste popoare și să arătăm că și noi, românii, putem să ne auto disciplinăm și să ne protejăm singuri sănătatea și viitorul, fără a aștepta măsuri punitive din partea autorităților. Să ne dovedim nouă înșine că putem sta alături de cele mai civilizate popoare atunci când vine vorba de mentalitate, disciplină și conștiință civică!

Vă rog să fiți conștienți de pericolul  la care suntem expuși  și să fiți precauți și vigilenți, să aplicați toate normele de prevenire a răspândirii virusului și sunt convins că împreună vom reuși să  trecem cu bine peste această situație dificilă. 

Dumnezeu  să vă ajute și să vă dea sănătate, putere și înțelepciune!“

Prefectul Județului Caraș-Severin Cristian Gâfu.

 

Dan AGACHE

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei