Metehnele jurnalistului (a)politic și ale cititorului care emite pretenții

modelmic

Feedback-ul pozitiv la articolul de ieri a fost unul peste așteptări. Evident că au fost și câțiva cârcotași, în sensul sugerării faptului că eu ar trebui să ofer soluții la starea de fapt a societății în care conviețuim astăzi. Cu siguranță că dacă eram într-o poziție de decizie administrativă sau politică le ofeream cu tot dragul. Numai că un jurnalist nu oferă neapărat soluții, ci mai degrabă își invită publicul cititor să nu uite prea repede trecutul și să-i aplaude pe cei care, până mai ieri, butonau tabloul de comandă al unei nații. Și, de cele mai multe ori, îl butonau prost sau nu în interesul general, ci în interes personal și de grup.

Partizanatul de orice natură, cu precădere cel politic, nu își prea are locul în profesia de jurnalist. Un jurnalist este persoana care trage semnale de alarmă, explică, vine cu probe în sensul afirmațiilor sale și nu se lasă niciodată atins de bunăvoința oamenilor politici. Văzusem în săptămânile trecute o întreagă discuție în mediul online caraș-severinean despre faptul că doar cei care scriu într-o redacție sunt jurnaliști. Restul, fie bloggeri, fie influenceri, nu pot fi identificați ca având această calitate (cea de jurnalist). Numai că, la fel ca și-n cazul opțiunilor electorale, și aici uităm trecutul și ce au spus înaintașii noștri. Spre exemplu, I.L. Caragiale spunea despre jurnaliști, ziariști că trebuie să aibă următoarele calități: cinste și gramatică. Nu am văzut nicio discuție sau argument în sensul ăsta. Semn că autorii inițiativei s-au limitat doar la lipsa de adaptabilitate la noile trend-uri. Adică, cum să fie John Gavrilescu jurnalist dacă el nu lucrează într-o redacție? Ce-l califică pe el pentru a-i atribui această calitate? Aș îndrăzni să spun că cinstea și gramatica. A aduce în atenția publică lucruri despre care ești documentat și vii cu argumente solide în favoarea celor afirmate de tine este o condiție sine qua non pentru un jurnalist. Mai ales atunci când nu faci asta din partizanat. Fie el de ordin financiar, fie de natura unor sinecuri pe care le primești ulterior. E drept că o redacție are nevoie de susținere financiară, însă depinde de cât și cum îți manipulezi cititorii, fără a le spune că tu, de fapt, scrii acel articol pentru a-l pune într-o situație favorabilă pe X. Ulterior, tot tu te simți scandalizat în momentul în care X ajunge mare goangă și nu respectă nimic din ce, deunăzi, tu ai spus ca el va face.

Un jurnalist nu poate face partizanat pentru nimeni. Excepție pot face cauzele sociale, umanitare etc.. Nimic mai mult. Cu atât mai puțin el poate da sfaturi. El, jurnalistul, fie el și de cartier, trebuie să se rezume la a reliefa pe cât posibil realitatea și faptele pe care le poate dovedi sau argumenta. Restul, e treaba cititorului. Sau a politicianului. Depinde de context. Iar dacă cititorul nu se mai lasă păcălit de manipulările politicianului, prin vocea jurnalistului, politicianul trebuie să se schimbe. Altfel, el riscă să devină istorie.

Citește și: Sunt capu’ la listă. Votați-mă, dacă vreți să scăpați de PSD și să vă pricopsiți cu PNL-ul!

Este adevărat că toate aceste lucruri sunt utopice în momentul de față. Cu o societatea bolnavă, aproape needucată, lipsită de principii și valori morale, totul e lipsit de sens. Spre exemplu, o parte din medici continuă să accepte atenții și-n condițiile în care salariile lor s-au dublat, triplat. E o chestiune de obișnuință. Oricât ar fi salariile de mari, această meteahnă nu va dispărea curând. Pentru că, nu-i așa, noi suntem cei care le lăsăm ceva-n buzunar. Iar pentru a schimba acest tip comportamental este nevoie, în primul rând, de o schimbare de paradigmă și în al doilea rând, de timp. De ce credeți că unii medici pleacă în străinătate, în condițiile în care veniturile sunt relativ asemănătoare cu cele de la noi? Pentru că ei conștientizează faptul că aici nu se pot dezvolta într-un mod în care corupția, mita, bunul simț să fie elemente care îi destabilizează și contribuie într-un mod negativ la formarea lor ca indivizi. Vor pentru copiii lor o altă educație! Și aici nu există seva acesteia. Simplu.

Așadar, nici capu’ la listă, nici Carmen Avram și nici Robert Turcescu nu mai au dreptul să se considere jurnaliști. Dacă au făcut partizanatul ăsta pentru a obține sinecuri și funcții, conștient, îndrăznesc să cred că nu au fost niciodată jurnaliști. Pentru că de lipsă de inteligență nu-i bănuiesc. Iar orice om inteligent din țara asta știe că orice asociere cu lumea politică actuală este sinonimă cu acceptarea ei și intrarea-n ring (cocină). De asemenea, nu-i bănuiesc niciun moment pe tinerii entuziaști ce aderă la forțe politice noi, gen USR. Sunt convins că aceștia își doresc cu toată ființa lor o schimbare de paradigmă. Dacă vreți, ei sunt cei care puteau foarte bine să aleagă Occidentul, dar nu au făcut-o tocmai din speranța că pot schimba ceva aici. Și, sincer, de ei avem nevoie. Ei sunt singurii care pot schimba ceva cu adevărat. Însă, cum crocodilii politici sunt cam prin toate partidele, și aici mă refer la vârful lor, tare mi-e că vor fi dezamăgiți la un moment dat. Sper, totuși, să mă-nșel și peste 10, 20 de ani imaginea spectrului politic de astăzi să fie doar o amintire neplăcută. Dar asta nu depinde doar de ei, ci și de noi toți, de felul în care ne lăsăm manipulați, de felul în care ne acceptăm trecutul, de felul în care ne raportăm obiectiv la prezent și de felul în care ne dorim să construim viitorul copiilor noștri.

John GAVRILESCU

 

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei