Mierea, supliment nutritiv pentru școlari și preșcolari! Proiectul senatorului Chisăliță a devenit lege!

modelmic

Senatorul social-democrat Ionuț Narcis Chisăliță își arată încă odată disponibilitatea atunci când vine vorba de mai binele semenilor săi, de această dată vizând copii preșcolari și școlari. Recent, unul dintre proiectele inițiate la care senatorul Ionuț Chisăliță este co-autor alături de doamna senator Doina Silistru, a fost adoptat și de Camera Deputaților și a devenit astfel lege!

Este vorba de proiectul privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional.

Prin acest proiect am considerat că este benefic ca aport nutrițional , acordarea a 60 de grame de miere pe săptămână pentru fiecare copil din grădinițele de stat și confesionale și clasele I-IV indiferent că sunt de stat sau private! Mierea va fi ambalată în borcane de 250 ml, cu capac de culoare verde, marcat cu hologramă care atestă calitatea, și va proveni exclusiv din stupinele autorizate în conformitate cu prevederile legale în vigoare și achiziționată din lanțul scurt de aprovizionare”, precizează senatorul cărășean.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va verifica periodic calitatea mierii acordate în acest program. Autoritățile competente la nivel național pentru acordarea acestui supliment nutritiv sunt Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrație Publică și Ministerul Educației Naționale.

La nivel local, organizarea şi derularea procedurilor de achiziţie se fac de către consiliile județene, iar cumpărarea mierii poliflore, transportul și distribuția acesteia la unitățile de învățământ pot fi contractate și de către consiliile județene, respectiv de către consiliile locale ale unităților administrativ-teritoriale și ale sectoarelor municipiului București, cu asistența direcțiilor pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București. Legea prevede că resursele financiare necesare implementării legii se asigură prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale ale judeţelor, respectiv bugetul local al municipiului Bucureşti, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei