Miliardarul Soros, examenul ISU şi clubul V.I.P.

soros

Senilitatea sa, Soros, miliardarul ăla maghiaro – american, are veleităţi de profet şi de fiecare dată cînd are ocazia  dă  cu băţu”- n fântană cum nu se poate mai plastic! Cere, nici mai mult, nici mai puţin „reinventarea radicală a UE” şi averizează Uniunea Europeană că „este înconjurată de ţări oștile valorilor sale, Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Egiptul lui Fattah”…. Mamăăă, ce constatare, cîtă clarviziune! De parcă europeanul de rînd nu ar şti cu cine se învecinează şi de cine trebuie să se apere…. Tataie Soros, vezi-ţi de ale tale, mâine –poimâine te caută popa să te laude în faţa casei, iar matale îţi arde, ca de obicei, de îmbîrligături!… Cască ochii, tataie, vezi bine că nici ungurii matale nu te mai suportă!  Şi pe zi ce trece, parcă mai sentimental, Orban se pupă în bot cu Moscova….

Comandantul ISU Caraş Severin a cîştigat funcţia prin concurs! Cu o notă peste media celorlalţi doi competitori, 7,40, notă care l-a repus pe post pe lt. col Coneru. Asta îmi aduce aminte de examenele pe posturile de conducere din IPJ –urile din ţară cînd, la concurs la Bucureşti, era obligatorie prezenţa a trei pretendenţi de tron, numai că doi erau de umplutură, cîştigătorul fiind desemnat înainte în laboratoarele politice de pe malul Dîmboviţei, în deplină concordanţă cu potentaţii judeţului…. S-a modificat ceva de atunci?  Parcă nu cred şi am un gust amar…. De parcă judeţul nostru nu ar avea pompieri capabili, se ştie că astfel de ofiţeri există, iar atunci de ce trebuie să importăm comandanţi de prin Timiş?

Clubul VIP de la Gloria a revenit, în sfîrşit, Primăriei! Bravo!  Desigur, în spiritul balcanismului nostru, foştii proprietari nu au putut fi scoşi din club decît împinşi pe scări…. cu executor judecătoresc şi cu poliţie. La ce dracului era necesară acolo prezenţa oamenilor legii, doar în poze l-am văzut pe Adi Dacica, oricum o eventuală îmbrînceală ar fi fost în detrimentul celor împinşi pe scări…. În cazul clubului VIP, parcă sînt în urbe şi oarece regrete, asta pentru că în oraş nu mai există nici un club în care poţi îmbina utilul cu plăcutul! Şi să te duci pe Calea Caransebeşului, să îmbini utilul cu plăcutul, deşi e mai ieftin, parcă e mai periculos….

Vă pup brusc!

Adi NICA

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “De parcă judeţul nostru nu ar avea pompieri capabili, se ştie că astfel de ofiţeri există, iar atunci de ce trebuie să importăm comandanţi de prin Timiş?”

    Doar am importat de prin Timis (comuna Nadrag) un taitel pripasit in postul de primar “capabil” (doar de tupeu si scandal). Asa o fi moda.
    Deci trebuie si pompieri care sa-l… racoreasca in Timis.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei