(P) Mini Games Rareș, gaming la un alt nivel…

modelmic

 

Ficțiunea a apărut la Resița, datorită unei doamne cu inițiativă, cu nevoi și cu marea opțiune de a împărtăși viziunea dânsei spre bucuria celor mici, noul loc de joacă MINI GAMES RAREȘ vă va cuceri de la prima întâlnire.

image002

Căsătorită, mama unui copil de 10 ani, Andreea a hotărât să facă acest pas tocmai datorită cererii de pe piață, care nu mai suportă amânare în condițiile dezvoltării tehnologiei în domeniu.

image003

Situat pe Strada I.L.Caragiale Nr.3 la Parterul Blocului, acest loc de joacă este unic în felul său, inclusiv ca profil, precizează Doamna Andreea care ne destăinuie ca acum doi ani, de ziua copilului acesteia, Rareș, spațiile de joacă din municipiu, practic, erau inexistente, hotărându-se într-un final să pornească acest business.

image004

Locația, dispune de 30 locuri de joacă într-un ambient ce nu face excepție de la nimic, de luni până vineri între orele 10-21, iar sâmbătă și duminică de la 12-16, iar beneficiarii acestor noi achiziții pot fi copiii între 7 și 16 ani sau chiar și mai mici în funcție de îndeledniciri.

Jocurile, de toate categoriile, de ultimă generație ca Play Station, Karaoke și altele sunt udate din plin cu răcoritoare atât de părinții micuților care se pot simți minunat supraveghindu-i cât și de copii în special.

image005

Inaugurarea va avea loc marti, 24 septembrie, ora 17:00, iar copiii vor avea acces gratuit la toate jocurile disponibile.

Rezervările se pot face la telefon 0773 827 054

Pentru siguranța tuturor, dar mai ales a copiilor, MINI GAMES RAREȘ a instalat camere video pentru evitarea oricăror situații neplăcute și vă dorește tuturor, distracție placută !

Reper 24

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei