Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a inspectat lucrările de investiții din Caraș-Severin

 

modelmic

Pe o vreme capricioasă, ieri, ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a venit în județul Caraș-Severin, într-o vizită de lucru, pentru a verifica obiectivele de investiții din domeniul apelor și pădurilor de pe raza județului.

Demnitarul a fost însoțit în teren de prefectul județului, Matei Lupu, deputatul de Caraș-Severin, Luminița Jivan, directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu,  directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, directorul Administrației Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin și directorul SGA Caraș-Severin, Sorin Vizitiu.

Ministrul Deneș a inspectat stadiul lucrărilor aflate în derulare în Caraș-Severin, una pe pârâul Belareca, la Mehadia (investiție de 19,9 milioane de lei,) și o alta pe pârâul Măcicaș, la Prisaca, comuna Constantin Daicoviciu (valoare totală a investiției 7,8 milioane de lei), lucrări de regularizare a pârâurilor,  dar și o lucrare finalizată la Slatina Timiș, printr-o investiție alocată în regim de urgență, Regularizare pârâu Slatina, terminată în decembrie 2018, lucrări importante pentru siguranța locuitorilor și a bunurilor lor.

Ministrul Ioan Deneș a făcut referire și la investiții avute în vedere spre finanțare și finalizare în 2019 în punctele critice din județ.

Aceste puncte critice sunt foarte importante să le rezolvăm pentru că ele sunt ori eroziuni de mal, ori breșe în diguri, ori colmatări de cursuri de apă. Din acest an am început să prioritizăm și aceste puncte critice. 

Noi am alocat sume pentru investiții pe baza unor criterii pe care le-am avut în vedere și pe care le-am aprobat printr-un ordin de ministru, criterii care au avut în vedere în primul rând punerea în siguranță a vieții cetățenilor, în al doilea rând punerea în siguranță a agoniselii pe care au realizat-o de-a lungul vieții, apoi partea de infrastructură rutieră, feroviară, terenuri agricole”, a declarat ministrul Ioan Deneș.

modelmic

În anul 2019, Ministerul Apelor și Pădurilor are prins un buget investiții de peste 700 de milioane de lei la nivel național, din care pentru lucrări hidrotehnice un buget de peste 500 de milioane de lei, cel mai mare buget pe care l-a avut Ministerul Apelor și Pădurilor în ultimii 10 ani. Județul Caraș-Severin se află pe locul 3 la sume alocate pentru investiții în lucrări hidrotehnice.

În domeniul gospodăririi apelor, suma alocată în 2019 pentru județul Caraș-Severin este de 36, 5 milioane lei. Din această sumă avem în vedere să finanțăm 5 lucrări, lucrări care au început anul trecut, parte dintre ele le vom finaliza pe parcursul anului 2019, iar altele în anul 2020, și 8 puncte critice. Cele cinci lucrări pe care noi le finanțăm în anul 2019 au în vedere: amenajări de albie – 24,2 km, diguri- 2,7 km, consolidări de mal – 19,8 km, praguri de fund – 25 și punerea în siguranță a acumulărilor Oravița 2, cu un volum acumulat de 42 de mii de m3”, a explicat ministrul apelor și pădurilor.

Județul Caraș-Severin are 8 puncte critice în momentul de față, iar un punct critic a apărut la Caransebeș, pe râul Sebeș, după viitura din 30 aprilie – 1 mai, în urma precipitațiilor abundente, când malul a cedat. Punctul a fost vizitat ieri de către ministrul Ioan Deneș și delegația sa.

Astfel de puncte critice avem în România estimate la 2 miliarde de lei. Sigur că noi deja am prioritizat în acest an aceste puncte critice. La nivel național avem deja peste 150 puncte critice pe care noi le finanțăm, nu în această zonă pentru că în această zonă a apărut punctul critic acum, de câteva zile,

Am făcut o intervenție urgent, prin posibilitatea pe care o au SGA-urile la nivel județean de a interveni în regim de urgență prin acel plan tehnic, să vedem cum se stabilizează acest mal făcut în regim de urgență și dacă vom observa că în continuare trebuie să facem intervenții de natura investițiilor, atunci îl vom prelua în portofoliul pe care noi îl avem de puncte critice care urmează să fie finanțate și vom aloca sume în momentul în care vom face acea reprioritizare de rezolvare a punctelor critice”, a precizat ministrul Ioan Deneș.

Vizita de lucru a ministrului apelor și pădurilor a continuat cu o conferință de presă, la sediul Direcției Silvice județene, în cadrul căreia au fost prezentate investițiile Ministerului Apelor și Pădurilor derulate în 2019, în județul Caraș-Severin.

 

Elena FRANȚ

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei