Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, colaborare și apreciere maximă pentru candidatul europarlamentar Luminița Jivan!

Suciu si Jivan

Prezent ieri pe mai multe șantiere din Caraș-Severin, vicepremierul și ministrul dezvoltării Daniel Suciu s-a declarat mulțumit de ritmul în care se derulează execuția proiectelor guvernamentale PNDL, CNI și POR în județul Caraș-Severin. Suciu a ținut ca în fața cetățenilor prezenți în localitățile  Vermeș, Fârliug sau Zorlențu Mare, în fața camerelor de luat vederi ale reprezentanților media de la Reșița, să o nominalizeze pe Luminița Jivan, noul șef al pesediștilor din Banatul de Munte, ca autoare principală a implementării sutelor de proiecte prin care Caraș-Severinul se modernizează.

Aveți un mare noroc cu Luminița Jivan, în fata asta care mie mi-e tare dragă. Nu vă închipuiți cât e de harnică, de serioasă, cât e de tupeistă atunci când trebuie, iar când o dai afară pe ușă, intră pe geam. Și dacă o dai afară pe geam, intră pe sub ușă! Nu în multe județe am văzut primari care să iubească un lider de județ, așa cum o iubesc primarii din județul dumneavoastră pe Luminița! Iar ea merită aprecierea acestora! Pentru că  i-a învățat să-și scrie proiecte pentru comunitățile lor, i-a luat de mână și i-a învățat să depună la MDRAP. Județul dumneavoastră, care se află pe primul loc în obținerea de finanțări PNDL, trebuie să îi mulțumească   Doar în județul dumneavoastră avem 297 de șantiere deschise, 103 drumuri în reabilitare și modernizare, cămine culturale, dispensare, școli, grădinițe, sistem integrat de apă-canal. Doar în acest județ, prin PNDL, CNI și POR investim 3,6 miliarde de lei. Nimeni nu a mai făcut-o până acum și am promis că nu ne oprim aici. Felicitări Luminița Jivan și întregii tale echipe pentru rezultate!“, a ținut să transmită la întâlnirile cu cetățenii Caraș-Severinului, ministrul Suciu.

Despre investițiile din sistemul sanitar, educație, infrastructură rutieră, despre vizita înalților demnitari prezenți la Reșița și faptele ei, președintele PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, a precizat:

Am avut onoarea și bucuria de a-i primi pe viceprim-ministrul, Daniel Suciu, ministru al dezvoltării regionale și administrației publice, secretarul de stat, Adrian Gâdea și secretarul general adjunct, Camelia Coporan în județul Caraș-Severin. Pe această cale aș vrea să le mulțumesc pentru sprijinul oferit acestui județ de-a lungul timpului. Vicepremierul Suciu, căruia îi mulțumesc pentru aceste gânduri motivatoare, a menționat că județul Caraș-Severin beneficiază de investiții extrem de importante, mai ales cu fonduri derulate de către Ministerul Dezvoltării Regionale. Daniel Suciu și echipa prezentă la Reșița au făcut încă odată dovada profesionalismului lor prin prezența la obiectivele de investiții și pe șantierele din Caraș-Severin, finanțate prin MDRAP. Încă o dată s-a evidențiat faptul că dacă există bunăvoință și ambiție, lucrurile încep să capete contur astfel ca oamenii să se bucure de beneficiile numeroaselor proiecte implementate de PNDL și alte programe asemenea.

De asemenea, ministrul Dezvoltării Regionale a precizat că județul Caraș-Severin are cele mai multe și cele mai mari ca valoare, cele mai mari proiecte finanțate de către CNI din toată țară! Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, program creat și pus la punct în anul 2013, de către vicepremierul de atunci, Liviu Dragnea, în județul Caraș-Severin se derulează investiții de 1,2 miliarde de lei. Personal, consider că niciun alt program guvernamental nu a ajutat autoritățile locale și comunitățile mai mult decât acest PNDL!

De reținut și faptul că la Reșița au fost semnate de vicepremier încă două contracte de finanţare în valoare de aproximativ 11,1 milioane de lei, prin Regio-Programul Operaţional Regional 2014-2020 (coordonat de MDRAP), pentru:

- extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din Spitalul Județean de Urgență Resita – reamenajarea spaţiului de primire/triaj pentru cei aproximativ 54.000 de pacienţi cărora li se acordă anual asistenţă medicală. Proiectul are o valoare totală de 6,8 milioane lei.

- reabilitarea şi modernizarea grădiniței cu program prelungit „Dumbrava Minunată” din municipiu – un proiect cu o valoare de 4,3 milioane lei“, a transmis candidatul PSD la funcția de deputat în Parlamentul European,  Luminița Jivan.

Diana RADU

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Johann Nicolescu

    Din nefericire pentru locuitorii judetului Caras-Severin, acest judet a ramas mult in urma fata de judetele vecine si cele din vestul tarii, ca Timis, Arad, Hunedoara, Bihor si altele. Caras-Severinul trebuie sprijinit enorm ca sa ajunga, cel putin, la nivelul la care a fost si sa poata sa-si valorifice, la maximum, potentialul in toate domeniile economice, industriale si sociale.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei